Pelerinaje cu scântei

Pentru cei care nu știu, cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României este Sfânta Parascheva. Sute de parohii din țară sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și Serbia, credincioșii ortodocși o cinstesc cu multă evlavie. Preotul paroh Vasile Vasile, de la Parohia Cuvioasa Sfânta Parascheva din Năvodari, ne-a explicat că marea evlavie a credincioșilor ortodocși față de această Sfântă derivă tocmai din convingerea și constatarea că este mult folositoare, puterea ei venind din nimic altceva decât sfințenie și bunătate, adică din iubire față de Dumnezeu și față de oameni.

Așa se explică de ce, an de an, la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, indiferent de starea vremii sau de propria lor stare de sănătate, credincioși din toată țara se așază la cozi interminabile (asta, dacă nu deții o funcție politică!), pentru a putea… comunica, preț de câteva secunde, cu "Sfânta".

Cu o mamă "exagerat" de credincioasă, Adrian N. a înțeles, la cei 34 de ani ai săi, că există în economia ființei umane taine ce poartă în ele un rost numai de Dumnezeu știute. De ani buni încearcă să-și dea seama de ce pelerinajele la moaștele sfinte, în loc să fie un moment de reculegere și evlavie, s-au transformat în "țigăneală totală, la cozi kilometrice, cu urmări dramatice, deloc de ignorat măcar de acum încolo. Românii noștri nu știu să stea la rând, chiar zece dacă sunt, până nu se înghesuie și nu se înjură ei un pic nu se simt bine, fie și dacă se află în locuri pe care le cred sfinte!".

Unii aliniați la raclă, alții la salvare

"Mama mea chiar crede, vă spun la modul cel mai serios, îi face foarte bine la moral, că doar totul vine de la… mansardă, să mă ierte Dumnezeu, dar dacă e să fim cinstiți cu noi, ăsta e adevărul. Poți să te duci la șapte mii de moaște, dacă nu crezi o faci degeaba, că nu te ajută la nimic. Îi respect credința, și eu sunt credincios, însă problema mea este că nu mai suport pur și simplu să văd cât suferă la cozile astea inumane. Numai la pat să fie ca să stea acasă - altfel își ia medicamentele după ea, dar nu renunță. Dacă o întrebi de ce se chinuie atât, răspunsul e același: «Mă duc pentru noi toți, așa mă simt eu bine, nu-mi luați bucuria asta!». La urmări nu se gândește niciodată, nici că ne aduce necazuri n-o prea interesează. N-o să vă plictisesc cu alte lucruri, dar mama are probleme cu inima și stomacul, iar îmbrân-celile și tot haosul de acolo îi fac mult rău. Anul ăsta mi-a făcut… bucuria și s-a dus și la București, la Moaștele Sfântului Dimitrie, de unde, duminică seara, au luat-o cu salvarea, iar eu a trebuit să fac un drum s-o iau de acolo într-un hal fără de hal.

De două zile mă tot gândesc la o soluție ca să nu se mai formeze cozi atât de mari la pelerinajele sfinte și cred, de exemplu, că dacă pelerinii ar avea acces la racle cu 15 zile înainte de hramurile respective, dar și alte 15 zile după ziua hramului, efortul lor ar fi unul suportabil".

v v v

Adrian N. și-ar dori ca ortodo-xismul să fie o chestiune intimă, care se manifestă în familie, în timpul rugăciunii de seară sau în fața altarului, nu pe străzi și la cozi inumane, indiferent cât de câinească ar fi vremea. Din păcate, nu reușește s-o convingă de aceste lucruri nici măcar pe mama sa.

Apoi, nu trebuie neglijat faptul că pe la aceste pelerinaje se mai întâmplă ceva: se dă de mâncare, un fel de pomană, dar și o altă ocazie în care enoriașii își pot dovedi tăria plămânilor și forța coatelor.

Sperând că, în cele din urmă, se vor găsi soluții pentru ca astfel de comunicări cu moaștele sfinte să se facă în condiții civilizate, tânărul nostru cititor vă provoacă și pe dumneavoastră în legătură cu acest subiect.