Specialiștii au ajuns la concluzia că înotul este una dintre puținele activități fizice care nu are contraindicații, el nefiind doar un sport, ci o adevărată terapie pentru trup și minte. De reținut că oricine se poate bucura de binefacerile înotului, indiferent de vârstă și de sex.
Copiii, de exemplu, se nasc cu reflexele de a se mișca în apă și de a respira sub apă (nu înghit apa când sunt scufundați)
- De aceea, ideal ar fi ca programul de aclimatizare a bebelușilor cu apa să înceapă încă de la două – șase luni, când aceste reflexe native se mențin
- Important este ca instinctele să fie dezvoltate prin continuarea ședințelor de gimnastică în apă pentru bebeluși, iar de la patru - cinci ani pot fi începute cursurile de înot. Respectând aceste etape, cu siguranță copiii nu se vor teme de apă
- În cazul copiilor fricoși este recomandată o acomodare mai îndelungată cu apa, iar principala grijă a părinților trebuie să fie alegerea unui instructor de înot cât mai bun
- El nu trebuie să sperie și mai mult copilul prin metode dure, cum ar fi aruncarea în apă. O asemenea experiență poate fi traumatizantă pentru copii, aceștia dezvoltând ulterior o veritabilă aversiune față de apă, pentru o lungă perioadă de timp, dacă nu chiar pentru totdeauna
- Copilului fricos i se va pune un colac și va fi lăsat ușor în apă. Astfel, va simți pe pielea lui că plutește și se poate convinge că nu i se întâmplă nimic rău. Instructorul nu trebuie să uite că are de-a face cu copii, iar jocul este cel mai bun mijloc de a le capta atenția.