"Am fost la stomatolog și am cerut să fiu programată la o ședință de albire a dinților. Problema este că am gingiile mai sensibile și îmi este cam teamă. Aș vrea să știu, desigur, prin amabilitatea dumneavoastră, dacă în acest caz n-ar fi mai bine să renunț la idee și care sunt efectele secundare ale albirii dinților. Menționez că sunt însărcinată în două luni. Vă mulțumesc anticipat" -
Mariana, din Constanța.
Dr. Ioan Mușat, medic primar medicină dentară (Cabinet medical individual, b-dul Ferdinand nr. 17 b, telefon 611611), are în vedere câteva elemente privind eventualele efecte secundare neplăcute ale tipurilor de tratament folosite pentru albirea dinților.
Ne place sau nu, specialistul atrage atenția că există și posibilitatea că unele metode de albire a dinților, deși ne aduc albul mult visat, ar putea avea și efecte secundare sau contraindicații.
De exemplu, dacă aveți gingiile sau dinții sensibili sau suferiți de afecțiuni serioase la nivelul gurii, cu excepția periajului cu paste speciale, nici o altă metodă nu este indicată.
Albirea dinților, interzisă gravidelor
Și femeilor însărcinate le este strict interzis să utilizeze vreo metodă agresivă de albire a dinților.
Efecte secundare
Printre efectele secundare ale albirii dinților se numără: durerile de dinți și de gingii, distrugerea smalțului și/sau a rădăcinii dinților, răni, alergii și iritații. De menționat că apariția oricărui efect din cele enumerate aduce cu sine întreruperea imediată a tratamentului și vizita la dentist. Un lucru este însă cert: cu ajutorul specialistului, nicidecum folosind metode… după ureche, cu siguranță veți găsi formula cea mai potrivită pentru obținerea zâmbetului mult visat!