Plăcerea unora de a-și săpa colegii

Este normal ca fiecare să țintească performanțe la locul de muncă,

să-și dorească să fie cel mai bun și să demonstreze că se poate ridica la nivelul așteptărilor celor care l-au girat cu încredere. Nu rare sunt cazurile în care, însă, lucrurile alunecă pe cu totul alt făgaș, asezonat cu tot felul de obstacole. Una dintre aceste piedici este construită de cei care au o plăcere diabolică din a pune bețe-n roate colegilor, reușind, cum numai ei știu, să-i pună într-o lumină proastă.

"M-am angajat la o firmă din portul Constanța (loc în care făcusem și ceva practică în studenție), unde media de vârstă este undeva, la 40 de ani, iar eu abia am împlinit 26 de ani. Nu mă pot plânge că n-am fost bine primită, dimpotrivă, totul a fost OK în primele două luni de la angajare. Mușcăturile au început să apară după ce șeful a observat că sunt un pic deasupra celorlalți în privința competenței, dar și a faptului că stăpânesc mult mai bine decât ceilalți engleza de afaceri. Am fost crescută de bunici, la țară, iar ca temperament sunt o fire melancolică și nu prea am curajul replicilor pe care unii le-ar merita. Bunica îmi repeta într-una proverbul «Capul plecat, sabia nu-l taie», iar două dintre colege, doamne de oraș, tupeiste de nu mai zic, au observat slăbiciunile mele și, după ce au văzut că este posibil să fiu avansată mult mai repede decât alții, au început să-mi pună bețe-n roate. Ce mă doare este că aruncă tot felul de bârfe, lucruri total neadevărate, iar eu nu prea am curaj să ripostez și sufăr în tăcere.

Am învățat, încă din facultate, că va trebui să ne luptăm cu concurența, dar mă gândeam că ea trebuie să fie una loială, nicidecum atât de murdară.

Apelez la rubrica dumneavoastră pentru a fi sfătuită de un specialist cum să depășesc această situație, căci n-am de gând să plec din firmă, dar și dacă este cazul să mă plâng directorului de urzelile urâte ale unor colegi. Vă mulțumesc și vă rog să mă scuzați pentru că am decis să mă semnez doar cu inițialele numelui meu." (V. A., 26 ani, din Constanța)

Fără nici o legătură cu specificul locului de muncă, psihologul Speranța Băcana este de părere că unul dintre obstacolele pe care trebuie, la un moment dat, să știm să le depășim la serviciu ține de ceea ce se numește concurență incorectă, neloială. Deși concurența ar putea fi un criteriu favorabil atunci când se bazează pe calități profesionale și umane reale, în momentul în care angajatul vizat ratează, el devine victima colegului care abia-l așteaptă la cotitură, cum se spune. "Fiecare vrea să demonstreze că este un angajat de top, nu concurența loială este problema. S-a ajuns la concluzia că adepții concurenței neloiale sunt, de regulă, persoane cu tulburări grave de comportament, deosebit de agresive, care își sapă colegii privindu-I zâmbitori în ochi, fără să aibă complexe de conștiință, oameni cu două fețe, cum se spune în popor".

Psihologul ne-a explicat că un coleg poate fi pus într-o lumină defavorabilă în firmele cu mari carențe de organizare, acolo unde obligațiile din fișa postului sunt bagatelizate sau nu sunt precizate cu claritate. Dacă fiecare angajat ar ști exact ce obligații și drepturi are, nu prea ar mai rămâne loc pentru situații de acest gen.

Dacă unele persoane care au de suferit de pe urma acțiunilor colegilor care le vânează funcția ripostează tăios, lucrurile putând degenera în certuri și scandaluri puternice, la celălalt pol, psihologul susține că se află cei care se inhibă și, prin atitudinea lor, dau apă la moară… binevoitorilor, cum este și cazul cititoarei noastre.

De aceea, recomandă celor care sunt frustrați în mod sistematic de "mușcăturile" colegului care a făcut o pasiune din a-l discredita să nu ezite și să explice situația șefului direct, dar s-o facă fără resentimente, cu onestitate și musai în prezența celui sau a celor care "bagă bățul prin gard".

Rezultatul unei astfel de confruntări depinde, însă, numai de capacitatea șefului de a gestiona conflictul - conchide psihologul.