"Prea și-o iau în cap proprietarii!"

374

Articole de la același autor

"Am un contract de închiriere pe trei ani, iar proprietarul tot caută motive să mă dea afară mai devreme. Tot îmi spune că e casa lui și el hotărăște, ce, eu n-aș fi făcut la fel? Au mai rămas din contract aproape cinci luni și nu vreau să plec. Mă poate forța? (T. Zorilă)

Din fericire pentru dumneavoastră, și în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat în condiții legale, pe durată determinată, pentru denunțarea unilaterală a acestuia trebuie respectat un termen de preaviz de cel puțin 60 de zile. Dacă însă contractul s-a încheiat pe perioadă nedeterminată și nu s-a convenit altfel, chiriașul poate denunța contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare și de 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună. Consilierul juridic Carmen Gigică vă recomandă să-i spuneți proprietarului despre aceste drepturi și probabil vă va mai acorda măcar acel răgaz prevăzut de lege. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Februarie 2013
Stire din Cetățenești : Ce sunt serviciile de preconcediere?
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 0.8968 secunde