Cosmetica la domiciliu

Pregătirea sprâncenelor pentru pensat

485
2 min citire
Pregătirea sprâncenelor pentru pensat - sitepregsprancene-1400421884.jpg
Femeile știu că sprâncenele bine definite le pot schimba radical look-ul, de aceea, în general, se adresează pentru această operațiune unei cosmeticiene. Ele au însă posibilitatea să economisească atât bani, cât și timp, dacă încearcă să se penseze singure. Înainte de a trece la operațiunea în sine, dar și pentru ca aceasta să aibă succes garantat, potrivit Diva.hair, se recomandă pregătirea cu atenție a sprâncenelor. Iar prima recomandare este ca femeia să se penseze imediat după ce a făcut baie, întrucât apa caldă și aburii nu fac altceva decât să deschidă complet foliculii, ușurând astfel smulgerea din rădăcină a firului de păr.
De asemenea, se pot folosie o cremă sau un gel exfoliant care vor ajuta atât la exfolierea pielii, cât și la deshiderea foliculilor.
Tot pentru un pensat corect, este indicat ca înainte să se demachieze și curețe perfect tenul în zona sprâncenelor, cu ajutorul unei loțiuni demachiante sau tonice. Se vor îndepărta astfel toate urmele de machiaj, dar și impuritățile, evitându-se apariția roșeții, a inflamațiilor și chiar a infecțiilor.
La fel de igenic și important este ca fiecare femeie să folosească propria trusă de ustensile, alcătuită dintr-o pensetă metalică, o forfecuță, o periuță - de la un creion pentru sprâncene sau de la un rimel vechi, un creion și un fard închis la culoare.
Alte trucuri! Ai grijă ca forma sprâncenelor să fie în concordanță cu fizionomia ta. Analizează cu atenție sprâncenele, cu privirea spre cele mai mici detalii și îți vei putea face o părere despre forma lor exactă. Folosește apoi o linie pe care să o plasezi în colțul interior al ochiului. Sprâncenele ar trebui să înceapă exact deasupra colțului interior. Dacă dorești un aspect natural, poți lăsa ceva mai multe fire de păr la începutul sprâncenei. Dacă sprâncenele tale sunt arcuite în mod natural, tot ce trebuie să faci este să le accentuezi forma, iar dacă sunt aproape drepte, le poți oferi prin pensare o formă ușor arcuită. Pentru a decide unde vei realiza arcuirea, plasează o riglă în dreptul nasului, iar apoi un alt obiect drept, precum un creion dermatograf, care… să taie pe diagonală pupila. Locul de intersecție al creionului cu sprânceana va fi cel mai înalt punct al arcului. Și punctul de finalizare al sprâncenei este foarte important. Pentru a afla care este acesta, plasează creionul dermatograf la fel ca în pasul anterior, pe diagonala ochiului, apoi paralel cu el, un alt creion sau o riglă, chiar la coada ochiului. Punctul de final al sprâncenei va fi indicat de linia paralelă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0675 secunde