Procedura de recuperare a carnetului de muncă

7146
3 min citire
În caz de furt, pierdere sau distrugere a carnetului de muncă, legea permite eliberarea unui duplicat de către ultima unitate la care cel în cauză a lucrat sau lucrează // Dacă ultima unitate a fost supusă reorganizării, duplicatul se va elibera de către unitatea care deține… scriptele unității reorganizate // În cazul în care până la eliberarea duplicatului încetați raporturile de muncă cu noul angajator, acesta vă va elibera o adeverință de vechime care va fi înregistrată în carnetul de muncă duplicat de un alt angajator, când va exista documentul.
"Mă aflu într-o situație încurcată. Am lucrat aproape șase ani la o firmă privată de construcții, iar când am plecat de acolo nu mi-am retras cartea de muncă, pentru că șeful mi-a spus că mă primește înapoi dacă o să mă întorc în România. Am muncit aproape trei ani în Spania, la negru, tot în construcții, dar de când cu criza asta n-am mai avut de lucru.
M-am întors în țară în octombrie 2008. M-am dus la firmă să mă reangajez, dar din cauza lipsei de comenzi firma s-a reorganizat, iar la personal e o altă doamnă, care nu-mi găsește cartea de muncă. O ține una și bună că am luat-o la plecare și nu mai țin minte. Ne-am certat așa de tare, am jignit-o urât, recunosc, dar eram foarte nervos. Ca să scape de mine, mi-a interzis accesul în firmă și mi-a transmis prin portar să fiu mulțumit că n-a chemat poliția, că pușcăria mă mânca la felul cum m-am purtat cu ea.
Eu mi-am găsit de lucru în altă parte, dar aici îmi cer cartea de muncă. Doamna de aici, de la Personal, mi-a spus să dau o declarație pe proprie răspundere și o să-mi facă un duplicat, dar înainte trebuie să dau anunț la Monitorul Oficial, dar mi-a atras atenția că o să am nevoie de seria și numărul carnetului pierdut, dar de unde să știu eu că o să se piardă ca să am notate datele astea? Un prieten m-a sfătuit să vă cer dumneavoastră ajutorul cum să procedez ca să-mi rezolv problema. Vă mulțumesc mult" - Adrian D., 43 ani, din Constanța.
"Recuperarea" carnetului de muncă
În caz de furt, pierdere sau distrugere a acestui act - consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că legea permite eliberarea unui carnet de muncă duplicat de către ultima unitate la care cel în cauză a lucrat sau lucrează. Acest lucru este posibil numai după ce persoana în cauză declară pierderea la Monitorul Oficial.
Pentru publicarea unui astfel de anunț la Monitorul Oficial, procedați în felul următor: // fie vă prezentați personal la sediul Centrului de Vânzări și Informare, unde veți depune cererea de publicare și veți plăti taxa de publicare de 20 lei/act (în maximum 24 de ore veți putea intra în posesia exemplarului în care a fost publicată pierderea, achitând 0,4 lei) // fie expediați cererea de publicare prin poștă, anexând dovada plății taxei de publicare și a contravalorii exemplarului de monitor (în total 20,4 lei). După publicarea pierderii, exemplarul de monitor vă va fi expediat prin poștă la adresa menționată în cerere.
***
Important! Cererea se completează cu datele titularului actului (nume, domiciliu complet actual), menționându-se numele pe care s-a eliberat actul și denumirea organului emitent la data la care a fost eliberat actul.
Seria și numărul actului nu sunt o condiție care să împiedice declararea pierderii carnetului de muncă!
Însă, cum paza bună trece primejdia rea, n-ar fi rău ca fiecare să notăm într-un carnet seria și numărul carnetului de muncă, pentru că nu se știe niciodată când putem rămâne fără el!
Date de contact ale Monitorului Oficial
Sediul central - Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București, cod 012329.
Centrala telefonică: 021.318.51.28; 318 51 29; 318 51 31; int. 138 / 251. e-mail: [email protected].
Centrul de vânzări și informare: Șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sector 5, București. tel.: 021.411.58.33, 021.410.47.30, 021.411.97.54, 021.410.77.31, 021.410.45.92, 021.410.45.93. fax: 021.410.77.36, 021.410.47.23.
Telefon Departament Pierderi acte: 021.411.97.54 sau 021.411.58.33 - int. 108; [email protected].
Program de lucru cu publicul: Luni - joi: 9.00 - 16.00, Vineri: 9.00 - 15.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0713 secunde