"Am doi copii, cel mare, de șapte ani, s-ar plimba toată ziua cu mașina, iar pe cel mic, de cinci ani, trebuie să-l urcăm cu forța, de rău ce i se face… Din cauză că nimeni din familie n-are rău de mașină, mi-e teamă să nu fie vreun semn de boală! Că nu pare ceva trecător, tot timpul dă la rațe!" (Diana Nistor).
v v v
Într-adevăr, nu toată lumea acuză stări de rău în mijloacele de transport. Asta arată că răul de mașină are o cauză, precizează dr. Kati Blacioti, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed. Iar principala cauză pornește de la ureche și cum urechea este locul centrului echilibrului, totul este explicabil. Mai exact, se declanșează stările de rău, greață, vomă în momentul când se produc modificări de orientare (accelerație, încetinire, vibrații), modificări care produc stimuli care dezorientează pe moment creierul și așa apare ceea ce se numește, generic, rău de mașină.
Depășirea situației. Iată ce spune medicul că trebuie făcut în asemenea împrejurări, pentru depășirea situației. Înaintea unei călătorii, copilului i-ar face bine o masă ușoară și cât mai puține lichide, excluzându-le pe cele acidulate. Apoi, copilul trebuie oprit să stea pe genunchi, iar un geam al mașinii să fie lăsat ușor întredeschis, iar copilul să stea liniștit, să nu se zbenguie cu fața spre direcția de mers. Ideal ar fi să se uite la peisaj, iar dacă drumul e mai lung, șoferul să facă opriri scurte și dese. Important! Trebuie avut în vedere că o stare de rău îi pot produce și mirosurile prea tari din mașină, de la parfumuri sau deodorante, care ar trebui eliminate din… peisaj. În schimb, se impune dotarea cu pungi de plastic, necesare dacă micuțul… dă la rațe. La fel de important este ca micuțul să nu fie întrebat tot timpul dacă îi este rău. Dacă nici așa nu se depășește situația, trebuie aflată părerea unui medic pediatru, pentru a afla ce se ascunde, cu adevărat, în spatele acestor stări greu de suportat.