Medicul de gardă

Reguli pentru măsurarea corectă a tensiunii arteriale

1041
1 min citire
Reguli pentru măsurarea corectă  a tensiunii arteriale - 6iuniemedicultensiune-1338993192.jpg
"Fac parte dintr-o familie de cardiaci și mi-am cumpărat un tensiometru de la far-macie, mi s-a spus că e cel mai bun. Preventiv, fiica mea îmi ia tensiunea. Problema e că mai mereu apar diferențe, și când stau pe pat, și când stau pe scaun. Cum trebuie să procedăm ca să fie un rezultat mai adevărat?" (Felicia Voicu).
v v v
Stimată doamnă Voicu, potrivit dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, indiscutabil, la măsurarea tensiunii arteriale trebuie să se respecte câteva reguli, dealtfel simple. Astfel, înainte de acest moment, e bine să ne odihnim măcar jumătate de oră, să nu bem cafea și să nu fumăm. Apoi, în momentul măsurării, trebuie să stăm re-laxați, întinși pe pat sau pur și simplu ne așezăm pe un scaun, fără să ne mai miș-căm, agităm sau să vorbim. Referitor la fixa-rea tensiometrului, acesta trebuie montat direct pe piele, în așa fel încât manșeta aparatului să acopere aproximativ 12 centimetri din lungimea brațului. Pentru a obține rezultate corecte, sunt necesare mai multe evaluări: una când pacientul este așezat sau întins, iar a doua după ce a stat în picioare câteva minute. Măsurarea va fi realizată în trei zile consecutive, după repaus, în diferite momente ale zilei, iar valorile vor fi trecute într-un tabel. Evaluările repetate sunt utile și pentru depistarea din timp a hipertensiunii arteriale sau a bolilor cardiovasculare.
La fel de important este ca măsurarea tensiunii să se facă la ambele brațe, eventualele diferențe ajutând la descoperirea precoce a unor complicații la nivelul arborelui circulator. Așadar, este foarte bine că vă preocupă această pro-blemă, dar ar fi bine să cereți și părerea unui specialist cardiolog, mai ales că în familia dumneavoastră există mai multe persoane cu afecțiuni cardiace. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0463 secunde