Strănut, dureri de cap, nas înfundat, tuse, iată simptomele specifice iernii. Din păcate, acestea ne pot urmări și vara. Aerul condiționat, curentul, lichidele pe care le bem direct de la frigider sau apa rece de la ștrand, toate acestea pot declanșa o răceală în plină vară. Guturaiul de vară debutează, de obicei, cu dureri de gât și de cap, cu nas înfundat, ajungând la febră și stări de oboseală. Iată câteva remedii naturiste împotriva acestor stări:
Stai la soare. În timpul verii, razele ultraviolete ale soarelui te ajută să asimilezi vitamina D, astfel încât vei fi mult mai bine protejat împotriva răcelilor. Iar dacă ești deja răcit, soarele te ajută să te vindeci mai repede. S-ar putea să fie doar o răceală, dar nu este ceva de trecut cu vederea.
Vitamina C. La primul semn de nas înfundat, inspirați pe nas pudră de vitamina C, disponibilă în farmacii. Folosirea vitaminei direct pe mucoasa nazală poate distruge virusul chiar înainte ca răceala să fi început să manifeste alte simptome. Dar aveți grijă, înțeapă puțin.
Gargară pentru durerea în gât. Umpleți un pahar de 250 ml cu apă caldă, amestecați o linguriță de sare și faceți gargară. Sarea va ameliora durerea. De asemenea, și gargara tradițională pentru gâtul dureros cu suc de lămâie într-un pahar cu apă caldă este foarte bună, deoarece creează un mediu acid ostil pentru bacterii și virusuri.
Curățați nasul cu aburi. Puneți apă fiartă într-un vas mare, aplecați-vă peste vas și puneți-vă un prosop peste cap pentru a crea un cort pentru aburi. Respirați pe nas și expirați pe gură timp de cinci, zece minute. Nu vă apropiați prea mult de apă pentru că riscați să vă opăriți pielea sau să inhalați aburi prea fierbinți. Puneți vasul pe o masă stabilă, nu încercați acest remediu în pat. Pentru a face inhalațiile cu aburi mai eficiente, adăugați câteva picături de ulei de cimbru sau ulei de eucalipt în apă. Țineți ochii închiși cât timp inhalați, pentru că amestecul de aburi și uleiuri parfumate poate să irite ochii. O altă modalitate la care puteți recurge ar fi să puneți câteva picături de ulei de eucalipt pe o batisă. Oricând simțiți că aveți nasul înfundat, țineți batista la nas și inhalați.
Odihna, cel mai bun leac. Marea majoritate a oamenilor se îmbolnăvesc atunci când sunt foarte obosiți. Așa că stați acasă și odihniți-vă dacă nu vă simțiți bine. Cercetările arată că și atunci când ați pierdut doar câteva ore de somn, rezistența în fața virusurilor scade dramatic. Într-un studiu, anumite celule imune care ne apără împotriva infecțiilor virale au scăzut ca număr cu 30 la sută la oamenii care dormiseră mai puțin decât de obicei într-o singură noapte.
Usturoiul. O doză de usturoi, un antiseptic natural, va lupta cu toate aceste virusuri. Dacă vă simțiți curajos, țineți un cățel mic de usturoi în gură și inspirați aburii. Dacă aroma devine prea puternică pe măsură ce cățelul se înmoaie, mestecați-l repede și înghițiți-l cu apă.