Cristela Onofrei (33 ani), din Constanța, știe, de ceva vreme, chiar de la mama sa, o femeie evlavioasă, că în cursul lunii octombrie credincioșii preamăresc trei mari sărbători ale acestei perioade: Acoperământul Maicii Domnului, cinstirea Cuvioasei Parascheva și închinarea
la moaștele Sfântului Dimitre Basarabov, adăpostite în Catedrala Patriarhală.
Recunoaște că, an de an, mama sa o îndeamnă s-o urmeze la toate aceste pelerinaje, "la care merge de vreo șase ani consecutiv, dar, de fiecare dată mi s-au pus în cale tot felul de situații, așa că n-am putut s-o urmez, deși mi-aș fi dorit acest lucru.
Mama îmi spune că acest efort este foarte folositor pentru binele personal și al familiei; o cred, nu zic nu, dar aș vrea, totuși, să știu de ce se recomandă pelerinajul la locurile sfinte, pentru că am văzut că aveți o rubrică pentru asemenea informații, pe care n-am găsit-o în nici un alt ziar.
Sper să mă pot lămuri, dar, până atunci, vă doresc mult succes și să fiți mereu alături de chestiunile care ne interesează pe noi, constănțenii".
Traseul pelerinajelor conduce spre lăcașuri de renume în peisajul monahal românesc mii de pelerini credincioși.
Pentru cei care nu știu sau, probabil, nu înțeleg de ce unii oameni fac acest efort considerabil, indiferent de starea vremii, pelerinajele la locurile sfinte sunt recomandate pentru aducerea aminte de personajele sfinte, de înduhovnicire, pentru a le urma exemplul moral.
Preot paroh Vasile Vasile, Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva, din Năvodari.