Concurs S-a pricopsit cu păduchi de la colegul de bancă

În urma recentului triaj epidemiologic din unitățile școlare constănțene, medicii au descoperit sute de cazuri de angină acută, păduchi și micoze. Cele mai multe cazuri de pediculoză au fost depistate în mediul rural sau în școlile din cartierele unde trăiesc mulți rromi. Potrivit medicilor, igiena precară și lipsa apei curente ar fi principalele cauze care duc la apariția acestor afecțiuni.
De multe ori, victime colaterale ale acestui fenomen devin și elevii a căror singură vină este că se află în preajma celor care au declarat război apei și săpunului.

"Copilul meu este elev în clasa a VI-a a la o școală de cartier din Constanța. Suntem o familie de stare bună, iar la capitolul curățenie aș putea spune că eu, personal, sunt o maniacă. Băiatul meu este mereu lăudat de profesori pentru ținuta lui frumoasă și curată. Chiar dacă sunt în criză de timp, fac orice în așa fel încât lucrușoarele lui să fie mereu foarte curate, iar el să-și facă zilnic duș.
Cu toate astea, la ultimul control din școli a fost depistat, nu chiar cu păduchi, dar cu lindini. Este băiat mare, vă dați seama că se spală singur pe cap și nici prin minte nu mi-a trecut că ar putea avea așa ceva, mai ales că nu se scărpina, ca să-mi dea de gândit cumva.
Este clar, a luat păduchi chiar de la colegul lui de bancă, iar acum este obligat să suporte urmările ca și când ar avea el probleme cu igiena personală. Nu mi se pare corect să fie arătat nemeritat cu degetul de colectiv.
Nu trebuie să vă spun eu, știți și dumneavoastră cum sunt unii copii de vârsta asta. Abia așteaptă să aibă un subiect mai sensibil ca să-și bată joc de colegi, de parcă ar fi urmat cursuri speciale pentru așa ceva, atât de greu lovesc cu vorbele și fac bancuri.
Am îndrăznit să mă adresez dumneavoastră cu o propunere: când este vorba despre situații de acest fel eu cred că nu trebuie să știe nici vântul nici pământul. Cei care controlează să nu facă tam-tam în momentul controlului, iar copiii depistați să fie informați discret de profesori, în așa fel încât nici un coleg să nu-și dea seama ce i se întâmplă.
Nouă, părinților, ne dau profesorii lecții de educație când sărim calul, dar dumnealor cine le spune cum să se comporte? Nu trebuie să se știe că s-au găsit copii cu păduchi! Vă dați seama ce traume suportă? Acum, copilul meu nu mai vrea să audă de școală și plânge într-una. Ce să-i fac?
Dacă m-ar fi chemat diriginta frumos la școală, găseam noi o formulă să rezolvăm problema, fără ca el să devină oaia neagră a clasei, mai ales că, repet, nu el este
sursa." (Elena, 37 ani, din Constanța)

Deși conștientizează importanța controlului epidemiologic, cititoarea noastră crede că profesorilor și celor care realizează acest triaj le revine obligația de a fi mult mai discreți decât sunt în prezent.
De asemenea, propune conducerii unităților școlare să se ocupe de consilierea psihologică a acestor copii, la cabinetul de psihologie al școlii. Iar dacă acesta nu există, copiii să fie preluați de specialiștii altor școli din oraș.
Sugerează aceste lucruri pentru că, după episodul trăit, a avut ocazia să simtă, pe propria piele, cât de traumatizantă, nu doar pentru elev, ci și pentru familia acestuia, este o experiență atât de sensibilă.

În urma recentului triaj epidemiologic din unitățile școlare constănțene, medicii au descoperit sute de cazuri de angină acută, păduchi și micoze. Cele mai multe cazuri de pediculoză au fost depistate în mediul rural sau în școlile din cartierele unde trăiesc mulți rromi. Potrivit medicilor, igiena precară și lipsa apei curente ar fi principalele cauze care duc la apariția acestor afecțiuni.
De multe ori, victime colaterale ale acestui fenomen devin și elevii a căror singură vină este că se află în preajma celor care au declarat război apei și săpunului.

"Copilul meu este elev în clasa a VI-a a la o școală de cartier din Constanța. Suntem o familie de stare bună, iar la capitolul curățenie aș putea spune că eu, personal, sunt o maniacă. Băiatul meu este mereu lăudat de profesori pentru ținuta lui frumoasă și curată. Chiar dacă sunt în criză de timp, fac orice în așa fel încât lucrușoarele lui să fie mereu foarte curate, iar el să-și facă zilnic duș.
Cu toate astea, la ultimul control din școli a fost depistat, nu chiar cu păduchi, dar cu lindini. Este băiat mare, vă dați seama că se spală singur pe cap și nici prin minte nu mi-a trecut că ar putea avea așa ceva, mai ales că nu se scărpina, ca să-mi dea de gândit cumva.
Este clar, a luat păduchi chiar de la colegul lui de bancă, iar acum este obligat să suporte urmările ca și când ar avea el probleme cu igiena personală. Nu mi se pare corect să fie arătat nemeritat cu degetul de colectiv.
Nu trebuie să vă spun eu, știți și dumneavoastră cum sunt unii copii de vârsta asta. Abia așteaptă să aibă un subiect mai sensibil ca să-și bată joc de colegi, de parcă ar fi urmat cursuri speciale pentru așa ceva, atât de greu lovesc cu vorbele și fac bancuri.
Am îndrăznit să mă adresez dumneavoastră cu o propunere: când este vorba despre situații de acest fel eu cred că nu trebuie să știe nici vântul nici pământul. Cei care controlează să nu facă tam-tam în momentul controlului, iar copiii depistați să fie informați discret de profesori, în așa fel încât nici un coleg să nu-și dea seama ce i se întâmplă.
Nouă, părinților, ne dau profesorii lecții de educație când sărim calul, dar dumnealor cine le spune cum să se comporte? Nu trebuie să se știe că s-au găsit copii cu păduchi! Vă dați seama ce traume suportă? Acum, copilul meu nu mai vrea să audă de școală și plânge într-una. Ce să-i fac?
Dacă m-ar fi chemat diriginta frumos la școală, găseam noi o formulă să rezolvăm problema, fără ca el să devină oaia neagră a clasei, mai ales că, repet, nu el este
sursa." (Elena, 37 ani, din Constanța)

Deși conștientizează importanța controlului epidemiologic, cititoarea noastră crede că profesorilor și celor care realizează acest triaj le revine obligația de a fi mult mai discreți decât sunt în prezent.
De asemenea, propune conducerii unităților școlare să se ocupe de consilierea psihologică a acestor copii, la cabinetul de psihologie al școlii. Iar dacă acesta nu există, copiii să fie preluați de specialiștii altor școli din oraș.
Sugerează aceste lucruri pentru că, după episodul trăit, a avut ocazia să simtă, pe propria piele, cât de traumatizantă, nu doar pentru elev, ci și pentru familia acestuia, este o experiență atât de sensibilă.