Ecouri

Se teme pentru siguranța lui

512
3 min citire
Chiar și după integrarea în Uniunea Europeană, Pascu V., din Constanța, este de părere că munca la negru rămâne, în continuare, una dintre plăgile economiei românești. El, ca și alți nouă foști colegi de muncă, a simțit, pe propria piele, că unii agenți economici pot fi extrem de agresivi dacă cei care muncesc fără acte își permit să le ceară intrarea în legalitate.
"Am lucrat la o firmă de construcții din județul Tulcea aproape cinci ani de zile, fără carte de muncă. La început, fostul meu șef mi-a spus să am răbdare, că totul se va rezolva. La înțelegere cu colegii, când aveam câte o problemă, ne dădea liber. De plătit, mă plătea cât de cât binișor, dar nu aveam nici un drept, lucru de care mi-am dat mai bine seama când m-am îmbolnăvit. Nu puteam să fac nici o analiză gratuit, nu primeam nici o rețetă compensată. Trebuia să plătesc pentru toate astea. M-am plâns atunci șefului, care iar mi-a promis că o să-mi facă carte de muncă și, ca să mă convingă că mă apreciază, mi-a plătit el toate cheltuielile.
Au mai trecut șapte luni și s-a îmbolnăvit un alt coleg. La el, însă, a fost nevoie de spitalizare și, la un moment dat, șeful și-a luat mâna de pe el. Atunci am hotărât să mergem toți cei nouă muncitori din echipă la patron, să-I obligăm să ne încheie contracte de muncă. S-a purtat ca un turbat cu noi, ne-a amenințat că o să ne lase muritori de foame, ne-a reproșat că nu știm să apreciem ce efort face el pentru noi, că dacă ne-am săturat de bine ne arată el nouă…"
Și-au reclamat patronul la poliție
Convinși că au motive reale să alerteze poliția, cei nouă muncitori au depus o reclamație la această instituție și nu s-au mai dus la muncă. După ce șeful a fost chemat la… interviul poliției, a urmat o perioadă de coșmar, în care, atât ei, cât și familiile acestora, erau amenințați de fostul patron. "M-am hotărât să mă mut în Constanța abia după ce un individ (omul șefului) mi-a amenințat fetița, în vârstă de 16 ani, că dacă nu ne retragem plângerea de la poliție și patronul o să ajungă la pușcărie sau va fi amendat, va avea el grijă «s-o iubească cineva».
Îngrozit de această cumplită perspectivă, s-a mutat cu familia la Constanța și, cu ajutorul unui prieten, s-a angajat, de data aceasta, cu acte în regulă, ca bodyguard al unei persoane influente. Din păcate, din vara trecută, de când trăiește și muncește în acest mare oraș, a ajuns la concluzia că aici, polițele între diverși indivizi nu se plătesc doar cu amenințări, ci cu arme adevărate. Și se referă la episoadele în care oameni de afaceri dubioși au avut parte de o moarte misterioasă ("Să te omoare cineva pe bani, cineva care are școală de ucigaș, cu cagulă pe cap, e ceva grav, foarte grav. Eu sunt bodygard și îmi este frică să-mi mai protejez stăpânul, din cauză că habar n-am ce fel de afaceri face el. Poate să fie corect, dar dacă este băgat în cine știe ce chestii dubioase și-i încasez eu gloanțele?".
Afectat de episodul (foarte comentat), care l-a avut ca victimă pe Liviu Dorin Bamburic, cititorul nostru crede că orice persoană care se simte, mai mult sau mai puțin amenințată de cineva, să reclame deîndată la poliție acest lucru și, de ce nu?, să ceară protecție. Probabil că, în felul acesta, dacă țin la propria viață, cei plătiți să omoare se vor gândi de două ori înainte de a apăsa pe trăgaci…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0268 secunde