Chiar și în situația în care frații au temperamente diferite, părinții trebuie să-i asigure de iubire egală și necondiționată, sunt de părere specialiștii, care recomandă părinților să evite să dea dreptate unuia sau altuia dintre copiii care se ceartă.
Violența fizică trebuie, însă, interzisă cu desăvârșire. Dacă doi frați se bat, separați-i, iar dacă ajungeți la fața locului după scandal, nu-i reproșați unuia că este rău, iar pe celălalt nu-l considerați victimă, care trebuie musai protejat. Numai atunci când copilul se simte în siguranță afectivă, tendința de a-și învinge fratele sau sora va fi din ce în ce mai slabă.
"Numele meu este Tatiana S. și locuiesc în localitatea 23 August, județul Constanța. Sunt mama a două fete, pe care le iubesc la fel de mult. Nu-mi explic de ce sunt atât de diferite: cea mare, în vârstă de 17 de ani, face liceul la Mangalia și e foarte retrasă. Nu-i place să plece de acasă, zice că stăm tare departe de Constanța, iar în Mangalia nu vrea să meargă decât la școală. Nu are prieteni care s-o viziteze și rar de tot pleacă de acasă.
Cea mică are 14 ani, dar greu o găsește cineva pe-acasă. E mereu plecată, ba, la Mangalia, unde face școala, ba prin localitate, unde, are o grămadă de prieteni. Din cauza asta, nici cu învățătura nu strălucește, precum soră-sa.
Dar lucrul care mă doare cel mai tare este că cele două surori sunt mereu pe picior de scandal. Nu știu cum să le ajut să se înțeleagă într-un fel, simt că cedez nervos din cauza lor, mai ales că fiică-mea cea mare, culmea, deși este mai mare, apelează mereu la mine, să intervin în certurile și scandalurile lor, căci se trag de păr și se lovesc mai rău decât băieții. Sunt fete și nu mi se pare deloc normal cum se poartă una cu alta. Tot ce vreau este ca și în casa noastră să fie puțină liniște. Cred că am nevoie de ajutorul unui specialist. M-am gândit că mă poate ajuta ziarul dumneavoastră, căci nu-mi permit să plătesc un psiholog. Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere".
x x x
Psihologul Speranța Băcana ne-a explicat că neînțelegerile, chiar și între frați, nu sunt deloc surprinzătoare. Chiar și atunci când este vorba despre fete, asta nu înseamnă că se acceptă automat, reciproc, deși desele încăierări le macină în egală măsură, chiar dacă părinții nu-și dau seama de asta.
Referitor la rolul dumneavoastră, de arbitru în toate disputele lor interminabile, specialista apreciază că este, într-adevăr, unul dificil, greu de suportat, stresant și epuizant. Motivele acestei stări par simple: faptul că, în general, tindeți să țineți partea fetei mai liniștite, comparativ cu cea care declanșează veșnicele scandaluri. Or, întotdeauna, pentru un părinte cu capul pe umeri este foarte greu să accepte că este mai apropiat de unul dintre copii, că îl susține mai mult față de celălalt. Probabil, văzând că și dumneavoastră îi sunteți un fel de inamic, fata cea mică devine, de la o zi la alta, și mai agresivă cu sora sa. Ar fi mai bine să-i explicați ce se petrece în mintea surorii sale și s-o ajutați să se pună în locul ei. Pentru aceasta, cât timp copiii sunt mici, părinții trebuie să petreacă mult timp cu ei, pentru a-i ajuta să-și exprime sentimentele și să găsească o soluție convenabilă pentru ambele părți.
Lăsați-le să-și gestioneze singure conflictele
Pentru ca lucrurile să se mai liniștească, psihologul vă reco-mandă, atât dumneavoastră, cât și soțului, să lăsați fetele să-și rezolve singure conflictele, fără intervenții din partea nici unui membru al familiei. În definitiv, atâta vreme cât sunt puse în fața unor neînțelegeri declanșate numai de ele, trebuie să învețe să le și depășească.
În caz contrar, fiica cea mare vă va cere să interveniți întotdeauna în scandalurile lor, și prima care va ceda veți fi chiar dumneavoastră, ca mamă. Dacă surorile vor dori sincer să se apropie una de cealaltă, o vor face, fără ca părinții să facă presiuni în acest sens asupra lor.