Televizorul, dușmanul "generației mișto"?

406
2 min citire
Televizorul, dușmanul
Nici vorbă că ar fi împotriva televiziunii! Dimpotrivă, consideră că aceasta are o influență pozitivă asupra vieții noastre. Din păcate, în ultima vreme, din ce în ce mai mulți consideră televizorul ca pe un dușman care a dat năvală în viața omului, sufocându-l cu tot felul de programe, tentații… Cu toate astea, și adulților, și copiilor le place să se uite la televizor, cei mici, chiar de la cele mai fragede vârste.
De ce ar fi televizorul asimilat unui dușman? În opinia Elenei Saricov, din cauza calității îndoielnice a multor programe și, mai ales, a violenței care sufocă ecranele televizoarelor: "Eu cresc un nepot, părinții sunt ple-cați la muncă în străinătate. Înainte n-avea voie să se uite prea mult la televizor, îi alegea fiică-mea progra-mele, era atentă… De când e numai cu mine, se uită la orice și sunt fe-meie cu școală destulă. Are numai 13 ani și aproape știe ce profil are fiecare canal… E înnebunit după filme cu bătăi, cu sex… L-am surprins de multe ori. Când l-am întrebat de ce se uită la prostiile de la televizor, mi-a răspuns că așa fac cei din «generația mișto». M-a lăsat cu gura căscată, am vorbit cu fiică-mea, l-a prelucrat… A promis că nu se mai uită la așa ceva, dar cine-l crede?".
Copiii britanici, doar o oră de TV pe zi!
De la fiica sa, care muncește în Marea Britanie, cititoarea noastră a aflat că niciun copil britanic nu are voie să se uite la televizor mai mult de o oră pe zi. Având în vedere pericolul pe care îl prezintă multe dintre transmisiile TV, chiar și din cele dedicate copiilor, sugerează autorităților române să copieze modelul britanic de educare. Dacă ei au reușit să restricționeze într-atât acest program, noi de ce n-am reuși? Fie că se va întâmpla sau nu "această minune și la noi", femeia speră la un dram de decență și un limbaj elegant și pe posturile TV unde asemenea criterii nu există: "Nu cerem emisiuni educative de colo până colo, dar nici așa nu mai merge!" 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Mai 2012
Stire din Cetățenești : Căderea părului la copii
Sâmbătă, 12 Mai 2012
Stire din Cultură-Educație : Recomandări TV
Pagina a fost generata in 0.0412 secunde