SEMNALE

Terorizat de un vecin din cauza aparatului de aer condiționat

8788
Terorizat de un vecin din cauza aparatului de aer condiționat - dbf594efeb99abf7e4cfcadb6518730e.jpg

Articole de la același autor

Indignat că aparatul de aer condiționat al vecinului continuă să elimine apă pe peretele exterior al apartamentului său, un locatar amenință că îi va acționa în instanță atât pe proprietar, cât și conducerea asociației

O. Ion (38 ani) a ajuns să creadă că viața n-ar fi "normală" dacă nu ar exista "măcar așa, de sămânță, câte un vecin mai nu știu cum și mai interesat de ce fac alții, decât de ograda lui. Se spune că vecinii nu ți-i alegi singur, dar nu e obligatoriu ca toți să fie puși pe harță. Anul trecut, prin septembrie, mi-am luat aparat de aer condiționat, fără să-mi treacă prin minte că s-a dus liniștea mea. Atât a așteptat una dintre vecinele mele, deranjată că din aparat mai picura, din când în când, apă, ca să-mi facă zile fripte. Văzând că nu scap de gura ei, am chemat firma care mi l-a montat, a venit service-ul, dar mi-au spus că aparatul merge bine, nu are nicio defecțiune. Problema e că apartamentul meu e pe colț și bate soarele toată după-amiaza, e cald rău. Am început deja să folosesc aparatul, dar m-am trezit la ușă cu aceeași vecină, care m-a amenințat că l-am montat fără să cer aprobarea asociației, că trebuia s-o întreb și pe dânsa dacă e de acord. E pornită să mă dea în judecată și pe mine, și asociația, pe motiv că-i stric peretele din afară al apartamentului. Eu am verificat în bloc și nimeni nu are aprobare pentru așa ceva și la toți le curge apa din aparate. E singura locatară care s-a răsculat. Aș vrea să știu dacă am încălcat legea în vreun fel, pentru că îmi place să fiu corect? Cu respect și mulțumiri!".

Există soluție pentru camuflarea condensului
Se știe că toate aparatele de aer condiționat elimină apă, producând disconfort, iar situații de genul celei reclamate astăzi nu sunt deloc singulare. Pornind de la această realitate, ca președinte al Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari Constanța, Marcel Dragu s-a gândit să introducă pe ordinea de zi a apropiatei întâlniri cu toți șefii asociațiilor de proprietari și acest subiect, mai ales că vara bate la ușă, iar aparatele de aer condiționat vor funcționa în forță.
Pentru clarificarea acestei probleme, reprezentantul UJAP atrage atenția că, potrivit Legii 230 privind activitatea asociațiilor de proprietari, orice intervenție în proprietatea comună și la fațada blocului (care, de asemenea, este considerată proprietate comună) se face cu aprobarea asociației și a locatarilor adiacenți. În realitate, nimeni nu a cerut aprobare până acum pentru așa ceva, fiecare montându-și aparatul de aer condiționat în stânga, în dreapta, unde a crezut că e mai bine.
Dacă există însă înțelegere între locatari, o soluție există și ea constă în canalizarea apei eliminate într-o țeavă de plastic, prinsă pe peretele blocului, de sus în jos. "Dacă vă uitați pe la magazinele care au instalații de aer condiționat o să vedeți că au asemenea țeavă, iar apa se scurge într-un pet. Le-am spus șefilor de asociații și la cursuri să îndemne oamenii, indiferent de poziția apartamentului, să colecteze acest condens într-o țeavă, pentru că e vorba de un debit infim" – mai precizează M. Dragu, care consideră că, în mod normal, toate aparatele de aer condiționat ar trebui montate pe verticală și la aceeași înălțime, astfel încât să nu creeze disconfort sau chiar prejudicii celorlalți proprietari.
Recomandă ca locatarii care nu apelează la soluția simplă de colectare a apei eliminate de aparatele de aer condiționat să fie reclamați de către comitetele executive ale blocurilor respective la serviciul din primărie responsabil de activitatea asociațiilor de locatari, care ar putea dispune unele penalizări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 14 Mai 2010
Stire din Cetățenești : Prăjitură cu suc de roșii
Joi, 13 Mai 2010
Stire din Cetățenești : Aluat crocant de pizza
Pagina a fost generata in 1.9684 secunde