"Trebuie să-i vând terenul numai arendașului, indiferent de preț?"

3908

Articole de la același autor

Este adevărat că, în primul rând, arendașul are prioritate la cumpărarea terenului pe care îl lucrează, însă tranzacția

nu este obligatorie dacă proprietarul nu este mulțumit de preț.

Este perioada când arendașii își plătesc obligațiile față de proprietarii terenurilor. Când este vorba de banii pe arendă, mulți proprietari se declară nemulțumiți că primesc prea puțin din producția la hectar. Unii spun că dacă nu ar avea contractele de arendă în derulare, ar prefera să le lucreze singuri, fie și cu utilaje închiriate, căci din calculele făcute, ar rezulta un profit mai mare față de cât primesc ei de la arendași.

Tentația vânzării terenurilor

Mai mult decât atât, liberalizarea pieței terenurilor agricole după data de 1 ianuarie 2014, când și cetățenii străini din comunitatea europeană vor putea cumpăra, este un alt motiv care-i face pe arendatori să fie tentați să-și vândă pământul. Asu-pra unei asemenea situații a dorit să atragă atenția un cititor, care a insistat să-i păstrăm anonimatul: "Am 11 hectare de pământ și același arendator, de opt ani. Omul este OK, dar are arici la buzunare. Prietenul meu a avut tot la el pământul. Mai deștept ca mine, anul trecut a reziliat contractul, iar noul arendaș i-a dat cu 120 lei mai mult la hectar. I-am spus astea arendașului și a început să râdă. Plus că pătesc impozit pe teren și pe venitul din arendă. Aș avea nevoie de ajutorul dumneavoastră în două probleme: contractul e pe o perioadă nedeter-minată și nu știu dacă pot să-l reziliez. Și a doua problemă, arendașul a auzit că vreau să vând și m-a sunat să-mi spună că legea mă obligă să i-l vând lui. Mi-a dat repede un preț de 3000 de euro la hectar. M-am interesat pe la agenții și aș putea să iau mai mult. Eu nu sunt la curent cu legile și aș vrea să știu dacă s-a dat vreo lege cum că trebuie să vinzi numai la arendaș. Probabil că în lege e și vreo grilă de prețuri, pe zone și județe, de se ține arendașul meu așa cocoș!".

"Anul trecut, prin vară, am găsit un client bun pentru pământ, dar arendașul mi-a zis că n-am dreptul să-l vând până nu se culege recolta. Acum zice că trebuie să i-l vând musai lui, că legea ține cont că mi-a muncit terenul atâția ani. Eu știam că numai în comunism nu puteai să dispui de proprietatea ta! Trebuie să-i vând terenul numai arendașului, indiferent de preț? Plus că am auzit că ar fi subarendat o parte din pământ, că nu mai făcea față. Ion Mihai".

Rezilierea contractelor de arendă

Dreptul arendașului de a avea prioritate la cumpărarea unui teren agricol (sau drept de preemțiune, cum se numește în termeni juridici), funcționa și înainte de 20 noiembrie a.c., dată la care Guvernul a aprobat proiectul de lege care stabilește extinderea acestui drept și la vecinii terenurilor, la tinerii fermieri până în 40 de ani și la statul român - ne-a explicat avocatul Aurel Glăvan, care a ținut să precizeze că orice contract de arendă poate fi reziliat, fie că este încheiat pe o perioadă strict determinată, fie că este pe termen nelimitat. Însă, proprietarii-arendatori trebuie să știe că arendarea se consideră valabilă pentru tot intervalul de timp al anului agricol, până la recoltarea producției. Dacă însă arendașii nu respectă termenii contractului, proprietarul îl poate chema în instanță pentru reziliere.

Cât privește subarendarea, fie totală, fie parțială, este interzisă de lege, deci rezilierea contractului poate fi cerută imediat ce proprietarul a aflat despre acest lucru.

Prețul cel mai avantajos

Așadar, după 1 ianuarie 2014, proprietarii care vor dori să vândă terenuri agricole au obligația să anunțe primăria că au o ofertă de cumpărare, iar în termen de 30 de zile, autoritățile locale vor trebui să afișeze această ofertă și să ceară celor cu drept de preempțiune un aviz de vânzare. După expirarea celor 30 de zile, în lipsa unor avize, se consideră că e vorba de o aprobare tacită, iar tranzacția va putea avea loc. Dacă însă cei care au drept la preemțiune nu acordă prețul cel mai avantajos, proprie-tarul poate să vândă celui care oferă mai mulți bani.

Statisticile arată că, în România, prețurile terenurilor agricole au urcat cu 60% în ultimii doi ani, însă există diferențe mari între regiuni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Decembrie 2013
Stire din Cetățenești : Este valabil contractul în preaviz?
Pagina a fost generata in 0.5343 secunde