Trei surori abuzate de tată

"Se spune că un copil este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Și cred că așa este pentru cei mai mulți părinți. De ce în familia mea copiii sunt sacii de box sau de plăceri ai părinților, n-o să înțeleg niciodată! Când eram micuță, iar tata era foarte atent cu noi, cele trei surori, mă bucuram și credeam că face totul din iubire părintească. Mai târziu mi-am dat seama că, după ce se îmbăta, tata uita că suntem copilele lui și ne ademenea pentru cu totul alte lucruri.

Norocul nostru a fost că am locuit și locuim cu bunica (ea însăși pe cale de a fi agresată de acest nenorocit, că tată nici nu mai pot să-i spun), o persoană foarte atentă cu aceste lucruri, care, în 90 la sută dintre situații, ne scotea din încurcătură. Însă, chiar dacă își dorea, nu avea cum să fie mereu cu ochii pe noi, mai ales atunci când era și maică-mea acasă.

De fapt, adevărata problemă este chiar mama noastră, care nu a acceptat ce ni se întâmplă chiar și atunci când vedea cu ochii ei că lucrurile nu sunt în ordine. Sau, atunci când vedea și nu mai suporta, făcea plângere la poliție (aparținem de Secția IV), iar când veneau polițiștii la noi acasă, ca să vadă ce ni se întâmplă, dădea înapoi și nu mai recunoștea nimic. Vrem să știm cum trebuie să procedăm ca să fim ajutate, din cauză că poliția ne cere probe, iar pe mama nu putem să contăm. Georgiana D, din Constanța".

Violența în familie este o problemă gravă în România, studiile arătând că 45 la sută dintre femei au fost agresate verbal, 30 la sută au fost abuzate fizic,

iar 7 la sută, abuzate sexual.

Trist este că printre victime se află și mulți copii, care, în ciuda durității actelor de violență pe care le suportă, au mari rețineri în a se adresa autorităților. Sau, atunci când, totuși, îndrăznesc să o facă, întâmpină tot felul de dificultăți chiar din partea propriilor familii.

Familie de coșmar

Din cauza tensiunii în care au crescut, toate cele trei fete au avut, în timp, afecțiuni psihice severe: cea mare a fost internată o perioadă de timp la Spitalul nr. 9 din București, cea mijlocie primește, și în momentul de față, sprijin terapeutic din partea Fundației Estuar din Ovidiu, iar cea mică, după ultima agresiune a tatălui,

și-a luat lumea-n cap, lăsând familiei, ca suvenir, doar un bilet în care descria cu lux de amănunte perversiunile suportate de la propriul tată (bilet pe care fetele sunt dispuse să-l prezinte la poliție). De asemenea, cu nervii la pământ este și mama fetelor, care, din cauza psihicului labil, trece de la o stare la alta, derutând, prin declarațiile ei contradictorii, instituțiile care le-ar fi putut ajuta până acum.

Poliția are nevoie de colaborarea familiei

Deocamdată, în România, legislația referitoare la abuzurile sexuale este ambiguă, în afara violurilor cu patalama de la Medicina legală, restul fiind evaziv. Tocmai de aceea, agentul principal Gheorghe Țîrmonea, de la Secția IV Poliție Constanța, ne-a explicat de ce este nevoie de dovezi în situații atât de delicate. "Treaba noastră este să intervenim în orice situație ni se cere, dar dacă reclamantul nu vine măcar cu o minimă dovadă care să îndreptățească acțiunea noastră, suntem noi apoi acuzați de abuz. Cred că oricine își dă seama că perversiunile și abuzurile sexuale se dovedesc după niște probe. Rugămintea mea este ca aceste fete (sau măcar una dintre ele) să vină la secția noastră, pentru a le explica ce-i de făcut în continuare, pentru că noi, fără probe, dacă nu ne aflăm la fața locului, suntem între ciocan și nicovală. Măcar să alerteze vecinii, și tot ar fi un indiciu pe baza căruia să începem cercetarea. Vrem să ajutăm pe oricine, dar, fără colaborarea celor implicați, suntem legați de mâini și de picioare. Profit de ocazie pentru a spune celor interesați că noi avem program de audiențe în zilele de miercuri și vineri".

Abuzul sexual lasă cicatrice adânci

După toate suferințele îndurate, Georgiana crede că nu este nici o rușine ca persoanele abuzate în propriile familii să ceară sprijinul instituțiilor în drept, dimpotrivă, consideră că este obligația lor să ia atitudine împotriva "monștrilor care le mutilează viața". Mai mult, speră ca urmare acestor rânduri, cea care le-a adus pe lume să nu le mai întoarcă spatele exact în momentele în care au cea mai mare nevoie de susținerea ei în colaborarea cu poliția.

Și, nu în ultimul rând, pentru că puține dintre victime își permit să facă terapie la un psiholog, dorește să mulțumească personalului Fundației Estuar, din Ovidiu, pentru modul extraordinar în care se implică în vindecarea traumelor uneia dintre surorile sale.

"Se spune că un copil este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Și cred că așa este pentru cei mai mulți părinți. De ce în familia mea copiii sunt sacii de box sau de plăceri ai părinților, n-o să înțeleg niciodată! Când eram micuță, iar tata era foarte atent cu noi, cele trei surori, mă bucuram și credeam că face totul din iubire părintească. Mai târziu mi-am dat seama că, după ce se îmbăta, tata uita că suntem copilele lui și ne ademenea pentru cu totul alte lucruri.

Norocul nostru a fost că am locuit și locuim cu bunica (ea însăși pe cale de a fi agresată de acest nenorocit, că tată nici nu mai pot să-i spun), o persoană foarte atentă cu aceste lucruri, care, în 90 la sută dintre situații, ne scotea din încurcătură. Însă, chiar dacă își dorea, nu avea cum să fie mereu cu ochii pe noi, mai ales atunci când era și maică-mea acasă.

De fapt, adevărata problemă este chiar mama noastră, care nu a acceptat ce ni se întâmplă chiar și atunci când vedea cu ochii ei că lucrurile nu sunt în ordine. Sau, atunci când vedea și nu mai suporta, făcea plângere la poliție (aparținem de Secția IV), iar când veneau polițiștii la noi acasă, ca să vadă ce ni se întâmplă, dădea înapoi și nu mai recunoștea nimic. Vrem să știm cum trebuie să procedăm ca să fim ajutate, din cauză că poliția ne cere probe, iar pe mama nu putem să contăm. Georgiana D, din Constanța".

Violența în familie este o problemă gravă în România, studiile arătând că 45 la sută dintre femei au fost agresate verbal, 30 la sută au fost abuzate fizic,

iar 7 la sută, abuzate sexual.

Trist este că printre victime se află și mulți copii, care, în ciuda durității actelor de violență pe care le suportă, au mari rețineri în a se adresa autorităților. Sau, atunci când, totuși, îndrăznesc să o facă, întâmpină tot felul de dificultăți chiar din partea propriilor familii.

Familie de coșmar

Din cauza tensiunii în care au crescut, toate cele trei fete au avut, în timp, afecțiuni psihice severe: cea mare a fost internată o perioadă de timp la Spitalul nr. 9 din București, cea mijlocie primește, și în momentul de față, sprijin terapeutic din partea Fundației Estuar din Ovidiu, iar cea mică, după ultima agresiune a tatălui,

și-a luat lumea-n cap, lăsând familiei, ca suvenir, doar un bilet în care descria cu lux de amănunte perversiunile suportate de la propriul tată (bilet pe care fetele sunt dispuse să-l prezinte la poliție). De asemenea, cu nervii la pământ este și mama fetelor, care, din cauza psihicului labil, trece de la o stare la alta, derutând, prin declarațiile ei contradictorii, instituțiile care le-ar fi putut ajuta până acum.

Poliția are nevoie de colaborarea familiei

Deocamdată, în România, legislația referitoare la abuzurile sexuale este ambiguă, în afara violurilor cu patalama de la Medicina legală, restul fiind evaziv. Tocmai de aceea, agentul principal Gheorghe Țîrmonea, de la Secția IV Poliție Constanța, ne-a explicat de ce este nevoie de dovezi în situații atât de delicate. "Treaba noastră este să intervenim în orice situație ni se cere, dar dacă reclamantul nu vine măcar cu o minimă dovadă care să îndreptățească acțiunea noastră, suntem noi apoi acuzați de abuz. Cred că oricine își dă seama că perversiunile și abuzurile sexuale se dovedesc după niște probe. Rugămintea mea este ca aceste fete (sau măcar una dintre ele) să vină la secția noastră, pentru a le explica ce-i de făcut în continuare, pentru că noi, fără probe, dacă nu ne aflăm la fața locului, suntem între ciocan și nicovală. Măcar să alerteze vecinii, și tot ar fi un indiciu pe baza căruia să începem cercetarea. Vrem să ajutăm pe oricine, dar, fără colaborarea celor implicați, suntem legați de mâini și de picioare. Profit de ocazie pentru a spune celor interesați că noi avem program de audiențe în zilele de miercuri și vineri".

Abuzul sexual lasă cicatrice adânci

După toate suferințele îndurate, Georgiana crede că nu este nici o rușine ca persoanele abuzate în propriile familii să ceară sprijinul instituțiilor în drept, dimpotrivă, consideră că este obligația lor să ia atitudine împotriva "monștrilor care le mutilează viața". Mai mult, speră ca urmare acestor rânduri, cea care le-a adus pe lume să nu le mai întoarcă spatele exact în momentele în care au cea mai mare nevoie de susținerea ei în colaborarea cu poliția.

Și, nu în ultimul rând, pentru că puține dintre victime își permit să facă terapie la un psiholog, dorește să mulțumească personalului Fundației Estuar, din Ovidiu, pentru modul extraordinar în care se implică în vindecarea traumelor uneia dintre surorile sale.