Medicul de gardă

Vă dor genunchii. Ați făcut un RMN?

628
1 min citire
"De mult timp mă dor genunchii. Și vara, că e mai cald, tot mă sâcâie… În afară de unguente nu am luat alt medicament. Cineva mi-a spus că trebuie să fac neapărat un RMN, să nu mai amân. M-am interesat și costă mult pentru buzunarul meu. Alte analize mai ieftine nu mă ajută? Cu mulțumiri pentru înțelegere, Irina, 42 ani". 
Într-adevăr, investigațiile medicale sunt foarte importante înainte de a stabili formula de tratament. Așadar, doamnă Irina, potrivit dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, înainte de orice investigație este necesar un consult de specialitate. Apoi, în funcție de situație, va fi treaba medicului să dispună investigațiile necesare, fie radiografie, fie RMN. Abia după depistarea cauzelor care determină durerile de genunchi, medicul specialist va prescrie medicamente (antiinflamatoare, condroprotectoare și, mai nou, infiltrațiile cu acid hialuronic), dar și proceduri specifice. "În cabinetul nostru de fizioterapie de la Homeomed facem proceduri în urma cărora durerile sunt atenuate, chiar dispar. Din păcate, fie din cauza problemelor financiare, fie a lipsei de timp, fie amână să se ocupe de propria sănătate, durerile de genunchi sunt considerate de mulți pacienți ca o stare banală și se prezintă la medic abia când nu mai pot merge, ceea ce este în deserviciul lor".
Medicul a ținut să mai precizeze că principala cauză a durerilor de genunchi este osteoartrita (artroza, reumatismul degenerativ).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0279 secunde