SEMNALE

Vecinul îi cere "chirie" pe 18 centimetri de pământ

1852
2 min citire
Vecinul îi cere
Pe motiv că și-a construit casa prea aproape de cea a vecinului, este în continuu șantajat. Potrivit normelor legale, distanța obligatorie dintre casă și hotarul vecinului trebuie să fie de un metru.
"Din disperare am ajuns la dumneavoastră, n-o mai scot la capăt cu un vecin. Am construit o casă la o distanță de 82 centimetri față de gardul lui, a fost de acord când am pus temelia, chiar el a venit cu ideea, văzând că deschiderea la terenul meu e la limită. Nu am niciun geam pe partea dinspre el, iar apa de pe streașină nu se scurge pe terenul lui. Ne-am înțeles foarte bine, până când un alt vecin, de la care obișnuia el să se mai împrumute (sunt rude), i-a băgat în cap că eu nu am respectat distanța legală și că ar fi cazul să-mi ceară chirie pe diferența aia de pământ, în loc să se împrumute toată ziua de la el. Auzi, chirie pe 18 centimetri de pământ! Mi-a cerut de la obraz 100 de lei pe lună! De la chestia asta, s-au stricat relațiile dintre noi. Mai rău e că mă șantajează, toată ziua mă amenință că mă dă în judecată și risc să mi se demoleze casa. Chiar pot s-o încurc de la 18 centimetri de pământ? Ce să fac în situația asta, că nu mai suport șantajul murdar al vecinului? Recunosc, îl șantajez și eu că-l dau pe mâna poliției că-mi cere chirie ilegal! Și mai am o întrebare: o autorizație de construcție se poate obține și după ce s-a făcut lucrarea? Cu mulțumiri, George D., 49 ani".
v v v
Într-adevăr, Codul civil prevede că distanța obligatorie dintre casa dumneavoastră și hotarul vecinului trebuie să fie de minimum un metru, distanță pe care dumneavoastră nu ați respectat-o. Important este că măcar apa de pe streașina dumneavoastră nu se scurge pe terenul lui și nu aveți ferestre pe latura respectivă. Având în vedere aceste date, pare greu de crezut că vecinul dumneavoastră va deschide acțiune în instanță, mai ales că propunerea scurtării distanței a venit de la el.
Totuși, nimeni nu-I poate opri să vă reclame, dacă asta dorește, însă acuzele lui sunt, potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, undeva la limita legalității. În loc să vă șantajați reciproc, de recomandat ar fi să renunțați la orgolii și să încercați rezolvarea diferendului pe cale amiabilă, având în vedere că sunteți, totuși, vecini.
Referitor la autorizația de construcție, aceasta se poate obține și retroactiv dacă lucrarea s-a ridicat pe un teren proprietate personală. Ideal ar fi ca persoana care, totuși, își permite să demareze o lucrare fără autorizație, să întreprindă de urgență demersurile necesare pentru a intra în legalitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0736 secunde