Această foame care ne guvernează

Am tot auzit, în zilele din urmă, despre cum stau politicienii în ceea ce, cu multă lejeritate, numim "bursa zvonurilor", despre ce se spune și cum se spune, de ce și pentru ce a renunțat Stolojan la funcția de premier, compromițându-se, pentru a doua oară, în ochii electoratului. Personal, nu cred că acest compromis e mai grav decât cel pe care l-ar fi făcut în cazul în care ar fi acceptat să gireze prostituarea bicoloră PD-L- PSD. Nu mai pomenesc PC-ul, e ca și cum n-ar fi, și asta în ciuda celor două, maxim trei procente pe care le-a adus social-democraților.

Cred în continuare că, în prezent, în România trăiesc două lumi paralele, care refuză constant să aibă de a face una cu cealaltă. La fel cum cred că motivele de genul "țara are nevoie de asta sau de asta" sunt doar fragmente din poezia oficială recitată și rumegată până la greață în ultimul timp. E trist că expresiile de lemn și discursurile de paie fac furori în fața ușilor care se deschid prea rar, a sediilor de partid în care clocotesc oamenii care-i… lucrează pe X sau Y, că ziariștii stau ca milogii pe lângă lideri care, până una alta, au fost creditați de electorat. Ne-am specializat, bag de seamă, în arta bătutul apei în piuă, în informațiile "pe surse", pe moguli și pe trompete, în totul despre nimic, în reformularea, de zeci de ori, a acelorași declarații golite de sens și vehiculate de stropitorile partidelor, acelea cărora nu le convin cărțile din mână.

Nicio analiză precisă, nicio declarație care să nu fie ambiguă, nicio explicație clară, dată alegătorilor, despre cum anume va depăși România criza care, iată, pentru moment o înghite. Pesemne că oamenii din rândul întâi, doi, trei și tot așa până la zece sunt prea ocupați cu peticitul colacelor sparte care vor salva muritorii de rând, cu machiajul de dinainte de aparițiile la talk-show-uri care au ieșit demult din termenul de valabilitate, cu "tăvălirea" prin zvon și pulbere a lui Stolojan. În disecarea aberantă a cuvintelor, gesturilor și respirațiilor sacadate am ajuns să comentăm cărarea pe dreapta, fardul de pe obrazul stâng, cravata cu picățele roz și meniurile de la restaurantele cu prețuri nesimțit de mari la care mănâncă baronii județelor. Și, totuși, de ce a renunțat Stolo, dragul de el?! Poate pentru că n-a avut chef să fie păpușa din plexiglas într-un guvern hidos, plămădit dincolo de toate legile firii sau poate pentru că nu l-au interesat uneltirile perverse ale colegilor de partid, aceia care, frustrați sau nu, își doresc, fiecare în felul său, un tron și o coroană prea mare. Nu trageți în Stolo! Trageți în voi, în numele oficializării trocului, al șantajului, al minciunii. Trageți în voi pentru că pseudo-transparența asta în numele căreia chipurile acționați, nu mai prinde nici la ionii, nici la neluții din popor.

În timp ce, pentru formarea guvernului, zarurile se aruncă de zeci de ori, până atunci când cad pe latura care trebuie, oameni disperați sună în redacție să-și spună problemele, primarii se tem că n-or să mai aibă bani să facă, în secolul XXI, o chiuvetă în casă "așa… să intre și țăranul român în rândul lumii". Un primar constănțean a sunat zilele trecute să-și povestească necazul, și anume: un consătean i-a furat unui vecin octogenar porcul din cocină. Îngrijorați nevoie mare, gospodarul șef și poliția din sat au pornit pe urmele porcului, să i-l înapoieze omului, să aibă ce mânca de Crăciun. Foamea este, deci, principiul ordonator al unei lumi sărace, uitate și departe de politica dezlănțuită ieftin, vulgar, neconvingător.

Cam astea sunt sferele în care trăiesc, în 2008, românii. Ionii cu ionii, ei cu ei. Atât de trist, mon cher, atât de trist…