Alo, consilierii!?

Pentru că avem un scepticism îndelung educat sau poate pentru că pur și simplu ne-am imunizat în fața sictirului, a aroganței, pierdem uneori din vedere tocmai esențialul. Există, pare-se, un zel, o plăcere bolnavă de a demola, de a ne ridica împotriva a ceva sau a cuiva, de a critica cu nerv ce nu ne (mai) este pe plac. Din convingere, dintr-un cretinism încăpățânat sau doar în virtutea inerției aruncăm cu pietre în cel care "nu-i de-al nostru".

Scenariul ședinței de consiliu local de vineri a urmat, așa cum am avut imensa neplăcere să constat, tiparul unei comunicări deficitare. Vorba englezului, adorăm să vorbim, dar eșuăm atunci când vine vorba de comunicare. Aleșii locali au ales, ca variantă a discuțiilor civilizate, "măi"-ul și mai ales "băi"-ul, s-au alintat cu "răilor" și efectiv și-au pus pumnul în gură atunci când unii dintre ei au îndrăznit să-și asume o altă opinie. Ce negociere civilizată, ce runde de discuții calme, ce dovadă a bunului simț elementar? Aiurea! Pierdute în frământarea voturilor, în "asurzitoarea" tăcere a abținerilor, dar mai ales în dezaprobarea consilierilor care au vrut să știe ceva mai mult despre proiectele pentru care ridică mâna, vocile consilierilor au dat naștere unei țiganiade de fițe, de la primii șlapi și până la ultimul trabuc. Păi bine, stimabililor, nu cumva reprezentați interesele cetățenilor, ale locuitorilor Constanței, nu cumva militați pentru binele lor?! Nu cumva ați fost aleși tocmai pentru a ajunge la un consens astfel încât viețile lor să devină mai bune?

M-am amuzat să-i aud, vineri, pe cei mai puțin activi dintre consilieri, bătându-se cu pumnu-n piept că ei sunt șmecheri, majoritari și, deci, pe cai mari. Mobilizați de spiritul gregar, uniți de bășcălia derizorie au călcat în picioare cuvintele, au "șifonat" prerogativele unei apărări mai mult sau mai puțin garantate a celor care au avut ceva de spus. Și, atunci, din marea silabelor aruncate brambura, din contradicțiile isterice a izbucnit un glas pițigăiat, de băiețel: "Alo! Consilierii?". Aleșii locali au făcut loc micuțului, consternați de apariția sa și mai ales de tupeul de a se exprima ca și când ar fi participat la o serbare, la grupa mică de la grădiniță.

"Voi sunteți domnii pentru care bunicii mei, bolnavi, au ieșit la vot? Voi sunteți cei pentru care mami și tati au lipsit, cu mari eforturi, de la muncă, pentru a merge la secția de votare? Voi știți că eu

n-am unde să mă joc în fața blocului, că n-am un leagăn sau un balansoar?! Acum trebuie să mă joc cu prietenii mei în mall-ul din capătul străzii și să ne stropim pe lângă spălătoria auto, de la capul blocului, atunci când mașinuțele fac bâldâbâc în clăbuc…". Micuțul în pantaloni scurți, cu șepcuța a la Gavroche a lui Victor Hugo a început să plângă… Aleșii locali și-au cerut iertare, s-au îmbrâncit să-l ia în brațe, să-i promită că de acum înainte ședințele de consiliu local nu vor mai fi ca cea de acum, ei nu vor mai veni direct de pe plajă ca să decidă proiectele care afectează viața constănțenilor.

Micuțul n-a participat la ședință, el n-a intrat pe nicio ușă, n-a ieșit de sub nicio masă. Glasul lui n-a răsunat, ca un clopoțel, printre consilieri. Aceștia din urmă s-au întâlnit, vineri, că se vorbească fiecare în numele lui, ca să nu-l asculte pe cel de lângă el. Gălăgie mare, atmosferă de vacanță… Glasul micuțului a rămas blocat între un "măi" și-un "băi": alo, consilierii?