Am venit, am plantat, m-am cărat

Oamenii politici fac și ei pasiuni pentru… imaginea lor. Cabotini, uneori extrem de puțin comunicativi și, mai ales, trăind cu impresia că lumea se învârte în jurul lor. Ei, ce să-ți povestesc…
Și, bineînțeles, mi se confirmă întotdeauna aprecierile unui mare prozator, cum că oamenii cu adevărat mari sunt simpli în gesturi, într-o umanitate de bun simț și de o deosebită calitate și că tocmai această natură a lor te face pe tine să te simți egal cu ei. Este a doua oară când, gândindu-mă la social democrați, îmi vine în minte Victor Hugo. Diferența este, cum altfel, de la cer la pământ, dar îl menționez pe scriitor cu plăcerea nebună a unui om care, deși trăiește la mare distanță în timp de Hugo, constată cum capacitatea sa de a scana caracterele și angoasele umane rămâne neestompată de trecerea anilor.
Oamenii mici, meschini, altfel spus, histrionii de mâna a șaptea se conservă cu succes pe plan local. Nici n-ar avea cum altfel, atâta vreme cât se tratează cu nesimțiri monstruoase, cu rânjete ipocrite, cu mult timp acordat pentru propria persoană și cu doar câteva clipe aruncate într-un sictir debordant amărâților de pensionari.
Din nou, ce să-ți povestesc… am plantat câțiva pomișori și aștept să fiu adulat, apreciat, pupat… pe ambii obraji. Nu, lucrurile nu stau chiar așa. Nu cred în mâna de praf aruncată, chipurile cu tact, în ochii oamenilor, în privirile unor constănțeni care, sufocați între atâtea construcții, o să ajungă într-o zi să nu-și dorească decât aerul pe post de promisiune electorală. Vorba cântecului celor de la Simply Red: "Sometimes, all I need is the air that I breath".
Ideea este că nu poți, din postura de viceprimar al Constanței, să te prezinți la un eveniment ca o primadonă zâmbăreață ca o primăvară și care, după zece minute, și alea un fel de trei lulele - trei surcele, să dispari, în ciuda faptului că toate biletele la sceneta asta de mâna a șaptea au fost vândute. Stați liniștiți, locurile au fost proaste, situate în față sau chiar pe alt bulevard, că doar nu era să ne bucurăm de o informare ca la carte, firească în toate țările civilizate și în administrațiile publice locale cu picioarele pe pământ… românesc.
Cam asta s-a întâmplat ieri, la plantarea, la începutul lunii februarie, de parcă intraseră zilele în sac, a "materialului dendrologic". Am venit, am plantat, m-am cărat. Asta așa… spre entuziasmul pensionarilor care se bucură de orice petic de verde în Constanța. "Oamenii cu adevărat mari sunt simpli, iar simplitatea lor te face să te simți egal cu ei". Ce te faci, însă, cu ăștia mai mici, mult mai mici?