Azi la vot un leu depui, mâine el va face pui

526
Un loc eligibil de consilier local în Constanța a costat, în funcție de partid, până la 10.000 de euro, dacă ar fi să dăm crezare expedeliștilor, care au fost dați afară din partid după ce au cotizat la campania electorală și au câștigat un mandat de ales local. Și excluși, și cu banii luați ar fi concluzia. Problema lor!
Întrebarea care se ridică este, însă, de ce ar cheltui un candidat 10.000 de euro pentru a fi consilier local la Constanța? Pentru remunerația pe care o va încasa apoi? Nici gând. Un ales local abia dacă primește 250 de lei pe lună indemnizație, și asta în condițiile în care participă la toate ședințele comisiei de specialitate din care face parte. Pentru prestigiu sau binele concetățenilor? Să fim serioși. Odată ajunși în funcție uită de proiecte, angajamente și se transformă în mașini de vot ale primarului. Realitatea este cu totul alta. Se zbat să ajungă în consiliu pentru binele lor și al familiilor sau apropiaților lor. Se zbat să ajungă la masa primarului, căci acolo sunt pâinea și cuțitul, acolo se împarte orașul. Chiar Mazăre recunoștea, în urmă cu câteva luni, cum consilierii locali au cumpărat terenuri de la primărie. Iar acesta este doar un exemplu. Așadar, politicienii locali care investesc atâția bani să ajungă consilieri o fac cu speranța că se vor îmbogăți mai apoi din banii
publici, că își vor scoate investiția înzecit.
Prețurile cresc pentru alegerile parlamentare din toamnă. Candidatura pentru un colegiu de deputat sau senator ar putea scoate din buzunarele politicienilor până la 500 de mii de euro. Concluzia îi aparține pesedistului Dan Nica. După ce au calculat, cântărit și măsurat ce pretinde scrutinul uninominal, social-democrații și-au anunțat membrii viitori candidați că obrazul fin de parlamentar cu cheltuială se ține. Un candidat pesedist care își va face o campanie profesionistă, cu tot ce implică ea, va trebui să scoată din buzunar câteva sute de mii de euro, o mică parte din cheltuieli urmând să fie suportate și de partid.
Aceeași factură va trebui să fie achitată și de pedeliști, peneliști sau peremiști, bineînțeles dacă vor să se bată cu șanse pentru colegiile uninominale. Chiar dacă diferă de la partid la partid ordinea sutelor de mii de euro per, în funcție de pretenții și posibilități, cert este că toți liderii politici au afirmat din capul locului că cea mai mare parte din suma de bani pentru campanie va fi suportată de către candidați. Mai exact, dacă vrei să fii senator sau deputat trebuie să pui la bătaie, în primă fază, câteva sute de mii de euro. Asta nu îți garantează însă că vei și câștiga. Poate că vine altul de la alt partid, mai tare în finanțe, și bagă dublu decât tine în campanie, umple tot colegiul cu pomeni și îți ia mandatul de sub nas. Așadar, singura certitudine este că, învingător sau nu, rămâi fără juma de milion de euro. Fiecare pe riscul lui se aruncă în luptă.
Întrebarea de mai sus rămâne valabilă și aici. De ce ar cheltui cineva 500.000 de euro pentru a avea un loc de muncă, timp de patru ani, plătit cu 1500 de euro pe lună? Nici măcar matematic nu i-ar ieși banii. Răspunsul rămâne tot la ei, în legile făcute la comandă pentru anumite cercuri de interese, în licitațiile cu dedicație, în facilitățile și privilegiile pe care singuri și le votează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3483 secunde