Bani și distracție

475
Administrația locală a hotărât: avem un lac și trebuie să profităm de el la maximum. Să profităm nu în sensul de a-l proteja pentru a beneficia noi, locuitorii unui oraș aglomerat și poluat, de avantajele pe care le oferă vecinătatea cu un spațiu natural, cât mai aproape de felul cum l-a lăsat Dumnezeu. Ci să exploatăm orice posibilitate de a scoate bani de pe urma lui, ca niște adevărați capitaliști.
Așa cum s-a profitat și de parcul Tăbăcărie - cum să zacă nefolosit un teren atât de prețios, din buricul târgului, ca să aibă pe unde se plimba câinii, pensionarii și copiii? -, așa cum s-a profitat de fiecare metru de pământ de pe malul lacului Siutghiol, unde s-au construit o mulțime de clădiri și se vor mai construi, până la sufocarea deplină a stațiunii Mamaia.
Așa cum s-a înălțat monstrul de beton în Portul Tomis, blocând o priveliște superbă. Dar priveliștea nu se plătește, nu? Este la liber, cum s-ar spune…Așa că… dă-o încolo de priveliște!
Pentru cei care ne conduc orașul sunt anumite lucruri care contează mult și altele care nu contează deloc. Spre exemplu, ecologia, apropierea de natură nu sunt lucruri care să-i preocupe. Dacă MAZ-urile sunt avantajoase în privința comisionului, faptul că poluează îngrozitor nu se mai pune. Habitatul natural al păsărilor este o prostie colosală atunci când se suprapune peste locul preferat de joacă al pasionatului de sporturi nautice. Păi cum am putea să comparăm păsările cu primarul? Cine are prioritate?
Din nefericire, administrația municipală nu ia în considerație și interesele constănțenilor atunci când își stabilește lista de priorități, ceea ce nu este prea corect din perspectiva democrației reprezentative (i-am ales ca să facă ce ne interesează pe noi și ce trebuie, nu ca să facă ce îi interesează pe ei, nu-i așa?)
Țoale, mașini, bani, distracție și sporturi nautice - când toate astea te interesează la maximum, firește că e frustrant să fii confruntat, întârziat din drumul spre obținerea lor cu "tâmpenii" ca strategiile europene de menținere a habitatului natural al păsărilor, de protejare a unor specii vulnerabile de plante, animale sau păsări… De neînțeles că sunt oameni care și-au dedicat viețile pentru asemenea cauze iluzorii, când sunt atâtea altele mult mai plăcute. Cum ar fi, spre exemplu, cauza orășelului lacustru cu localuri de noapte sau, de ce nu?… propria cauză.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4141 secunde