Becaliada indolenței

O lipsă totală de bun simț este perpetuată de mass media în aceste zile, odată cu Becaliada ce ne-a cotropit viețile și ne asaltează pe toate canalele. Ziare, televiziuni, radio-uri, vecinii, colegii de muncă, rudele mai apropiate sau mai îndepărtate, toți vorbesc despre Becali și stagiul lui în pușcărie, de parcă s-ar sfârși lumea odată cu libertatea acestui dubios personaj. Sunt convinsă că au izbucnit certuri, bătăi, conflicte conjugale, au fost încheiate sau întemeiate prietenii, toate având ca pretext o banală arestare a unui om deloc sfânt, care a participat la un conflict cu violență, context în care arestul apare ca o consecință logică, normală.

În tot acest timp, rectificarea bugetară proiectează dezastre economice individuale și colective; profesorii nu se mai confruntă cu întârzierea măririlor de salarii, ci deja cu spectrul disponibilizării; în sectorul privat se fac concedieri cu miile; ne mai pândesc și inundațiile; codurile penal și civil, care vor avea un mare impact asupra libertăților individuale, sunt pe cale de a fi votate politic, fără ca societatea civilă să aibă vreun cuvânt de spus; edilii din diverse orașe dau autorizații de construcție pe spațiile verzi și se luptă cu singurul act legislativ care pune frână apetenței pentru compromis urbanistic; puterea de cumpărare scade; spitalele se confruntă cu o acută criză de medici…

Totuși, ce contează toate cele de mai sus când ne putem lua gândul de la ele cu o bârfă mică pe cârca lui Becali?... De ce ne-am preocupa să găsim soluții, când suntem obișnuiți să le găsească alții pentru noi?... Sau, mai probabil, să nu le găsescă… Dă-o-ncolo de criză! Dă-o-ncolo de responsabilitate! Free Gigi!