Brand-ul de țară

Soția medicului care mi-a salvat viața atunci când aveam doar două săptămâni orbea. În 1984, intervenția chirurgicală care ar fi ajutat-o se realiza numai în Statele Unite. Vorbesc despre 1984 și despre eforturile inumane ale unui om de a pleca într-o țară care însemna pentru el și familia lui salvarea, vindecarea. Contextul însă era de așa natură - sinistru, injust, absurd, aberant…și lista poate continua, în ciuda faptului că nici un cuvânt nu poate descrie suficient de fidel "epoca de aur" - încât doctorul a reușit să plece abia la a treia încercare. La prima și la a doua tentativă, "oamenii președintelui" îl întorceau de pe aeroport. În fața căror jocuri politice, căror aberații ideologice și doctrinare se înclina, la vremea aceea, dreptul la viață? Ce "brand de țară" promova, ca parametru esențial, încălcarea drepturilor fundamentale?

Astăzi, românii par să fi uitat anii respectivi. Râdem de cerșetorii români de pemalul Senei, ne amuzăm de isprăvile unor concetățeni din inima Marii Britanii. "România consensului" e purtată într-un rucsac de mulți dintre cei care aleg sa plece. Niște pseudoglobetrotteri care iau cu ei doar imaginea unei țări care se prostituează până la epuizare: de la cultura care respiră în dimensiuni constrângătoare, alungându-și de foarte multe ori cei mai talentați scriitori, balerini, actori - pentru ca, ulterior succeselor înregistrate afară, să-i aduleze - și până la economia asta abracadabrantă, ieșită demult din limitele normalului. De politică se dezic total pentru că nu există ceva care să-i scârbească mai mult și cu care să se identifice mai puțin.

Și îi găsești pe românii ăștia în străinătate, promovând "brand-ul sprâncene", "brand-ul Angela Gheorghiu" sau pe mai tânăra ( și încă necunoscută în țara ei ) Alina Cojocaru, prim-balerina Companiei Regale de Balet de la Covent Garden. Oameni și oameni, brand-uri și brand-uri, aceeași țară. România!, pronunțată în toate limbile, cu toate accentele. Și, totuși, nimic exclusiv românesc, nimic care să țină de esență, de imuabil, de ceva greu de descris în doar câteva cuvinte. Promovăm în derivă și fără substanță un așa numit "fabulous spirit", cu investiții de sute de mii de euro. De fiecare dată, alți oameni, alte campanii. Nimic însă despre clișeele contraproductive care planează cu succes asupra celor care pleacă sau a celor care se întorc. Nimic despre vreun program care să nu fie în primul rând politic și abia apoi identitar.

Ceaușescu însuși era instituția paradoxului, a nonsensului. Brand-ul de țară era, prin urmare, aproape inexistent, gri, și cenzurat. Nu promova nici măcar viața. În sens contrar, se spune că viața are astăzi prioritate. Da, numai că fața ei e schimonosită, și nu de sistem. Ca un clovn de pe al cărui chip vopseaua a început să se ducă, dezvăluind un om incredibil de trist, rătăcit în tranziție. Un fel de bufon al regelui care țipă, fără însă ca cineva să-l mai asculte: "Priviți, împăratul e gol!"

Românii emigrează pentru o viața mai bună, pentru a studia la școlile cele mai înalte sau pentru a-și contura o carieră care aici, pur și simplu, "nu vrea" nici măcar să înceapă. Păcat însă că sunt prea puțini și că balanța atârnă negativ de partea celorlalți. Îmi place să cred că operația soției medicului, doctor și ea, a reușit. El este, deocamdată, brand-ul de țară pe care mi-l asum: medicul meu.