"Caracatița" a intrat pe mâna DNA

544
2 min citire
Scandalul corupției arbitrilor a produs cel mai mare cutremur din istoria fotbalului românesc. Acuzele de blat sau mizeriile cumpărate cu bani negri s-au mutat din paginile ziarelor în documentele oficiale ale DNA-ului.
Primele capete au căzut. Gheorghe Constantin, Cornel Penescu sunt arestați. Alți arbitri așteaptă să fie chemați, în prima fază, la audieri. Și nu numai arbitri. Nume grele din fotbalul românesc trăiesc cu frica-n sân. Le sare inima-n gât când sună mobilul. Să fie oare telefonul "acela"? Cine se știe cu musca pe căciulă are de ce să tremure, pentru că justiția începe să se miște. Principiul dominoului are efecte devastatoare, iar minciuna - picioare scurte.
Să nu vă impresioneze imaginea tristă a oamenilor încătușați. A celor de azi sau a celor de mâine. Asupra băieților, planează suspiciuni că ar fi tras tunuri de zeci și sute de mii de euro. Ba chiar milioane, dacă trecem pe răboj și "Valiza". Acuzația este gravă - dare și luare de mită, bani care cumpărau meciuri și puncte, decideau calificări în cupele europene sau salvări de la retrogradare, distrugeau spiritul competiției sportive. Dacă au greșit, trebuie să plătească.
Penescu și Costică "Vâlcea" sunt numai vârful de aisberg. Un aisberg infinit mai mare și mai puternic decât cel care a scufundat Titanicul.
De ani de zile, presa semnalează blaturile din fotbalul românesc, dar nu s-a întâmplat nimic, pentru că a guvernat Omerta, legea tăcerii. Toată lumea tace și face.
Rețineți o întrebare: Ce se va întâmpla dacă, acum, strâns cu ușa, va vorbi Constantin? Vor cădea multe capete, oameni obișnuiți cu Mercedesurile și yachturile de lux vor fi săltați de duba Poliției. Blaturile nu au început cu Penescu, dar poate se vor termina aici. "Caracatița", ale cărei tentacule s-au întins înfricoșător peste fotbalul românesc, a intrat pe mâna DNA-ului.
P.S.: Suspectă tăcerea șefilor federației. Mircea Sandu, Dumitru Dragomir sau Bella Kassai, oamenii care conduc fotbalul românesc, se delimitează de scandalul arbitrilor. Să nu fi avut habar, oare, de practicile despre care toate lumea vorbește? Sau, dacă au știut de șpăgi, de ce nu au făcut nimic? Poate le vor spune procurorilor…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0342 secunde