Care stânga? Care dreapta?

Am recitit ieri un text de-al lui Vasile Dâncu, unul dintre puținii social-democrați care, până la un punct, îmi plac. Chiar foarte mult. Dâncu vorbea, după alegerile de astă vară, despre faptul că "niciodată nu va muri visul oamenilor de a recâștiga libertatea pe care o pierd frecvent, de câte ori votează". Și mă gândeam că acum, după parlamentarele lui pește, o parte a electoratului ar putea să simtă, vizavi de declarațiile la kilogram și negocierile dintre liderii partidelor, că a luat țeapă. În ce, în cine să mai creadă în contextul în care riscă, iată, să asiste la legalizarea prostituării doctrinare dintre PD-L și PSD? Cărei doctrine, cărei ideologii să-i mai acorde toată încrederea lui?!
Sper ca decembrie să le aducă românilor un guvern de dreapta pentru că, să nu uităm, asta a fost alegerea celor care au ieșit la vot. Vreau să cred că cei care bat, la 19 ani de la revoluție, la porțile unei democrații reale, și nu la cele ale uneia surogat, au votat împotriva perversității puterii, împotriva unei politici de compromis, nu în ultimul rând, împotriva "privatizării", pe considerente de gașcă și de clan, a Justiției din România. Încă îmi place să cred că eu și generația mea nu vom fi reprezentați de figuri de adrieni năstase, mironi mitrea, codruți șereși și voiculești (i-am scris în mod voit cu litere mici, pentru că nu le-aș da vreodată votul, nu cred că îl merită, am alte idealuri, alte așteptări), acești politruci acuzați sau cercetați de DNA în dosare de corupție, uz de fals și mită sau, așa cum e cazul celui cunoscut de opinia publică drept "Felix", acuzați de CNSAS pentru colaborarea cu fosta securitate, sub forma poliției politice.
În aceeași ordine de idei, eu încă mai aștept ca dorința exprimată de români, pe
30 noiembrie, să nu pice în derizoriu în aceste negocieri care, cel puțin până în prezent, îmi dau senzația unui teatru de păpuși în care personajele pozitive și cele negative s-au amestecat până la confuzia totală. Îmi doresc ca acest decembrie 2008 să îmi confirme bănuielile și anume: chiar și cu toate presiunile, mizeriile și șantajele, nu e posibil ca politica românească să-și fi pierdut cu totul echilibrul dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună. Altminteri o să cred că ceea ce scrie același Dâncu, cum că "mica țară s-a sinucis, dar poporul trăiește", o să fie contrazis de realitate: care țară, care popor? Același care a votat dreapta, ca să aibă stânga, același care moare de foame în satele românești în care nici dracu’ nu ajunge, același care, chiar dacă în număr redus, a ieșit la vot? Care stânga, care dreapta?? Sper ca oamenii să nu-și fi pierdut libertatea de a alege odată cu acest mediocru, fals uninominal.