Ce culoare politică are salmonela?

502
Nici vara asta nu am scăpat de nenorociri: secetă, inundații, caniculă, salmonela, Văduva neagră… Ce lipsește? Probabil, o gripă aviară. Dar nu-i timpul trecut. Vara e mare...
În momentul în care apare o situație disperată, litoralul se umple de gulere albe. Purtătorii lor transformă litoralul în loc de pelerinaj și încep să dea indicații în stânga și-n dreapta. Imaginea! Campania electorală! Două obiective pentru care unii zgârie cu unghia din halcă, în timp ce alții mușcă cu toată gura.
În ultima săptămână, pe la tabăra Năvodari s-au perindat secretari de stat, reprezentanți ai Corpului de Control al Guvernului. A venit rândul sanitarilor, al inspectorilor veterinari, al protecției consumatorilor. Au făcut atâtea drumuri într-o săptămână câte n-au făcut într-un an întreg. Într-o bună zi, a încălecat pe șa însuși ministrul Educației, Adomniței, care a venit la fața locului să numere copiii, că la steluțele de pe steagul Uniunii Europene a dat-o în bară.
Dintr-o dată, află și presa că taberele de pe litoral nu sunt tocmai insule de fericire, că nu au avize sanitare, că, în timp ce unitatea primește aviz de funcționare pentru 100 de copii, în realitate adăpostește 1.000. Stăm și ne întrebăm dacă Protecția Consumatorului a călcat în inspecție pe poarta taberei, dacă veterinarii au verificat modul în care sunt depozitate și mânuite produsele de origine animalieră… Că de-ar fi fost așa, alta ar fi fost situația. Și nimeni n-ar mai fi dat vina pe jocurile politice ale liberalilor care vor să-i sufle tabăra de sub nas lui Rahău pentru a o oferi lui Dinu Patriciu sau, și mai și, Monicăi Macovei. Sunt ipoteze care s-au vehiculat în săptămâna care a trecut.
Dacă toate autoritățile locale ar fi suspendat activitatea taberei la prima abatere, în mod sigur, nimeni nu ar mai fi aberat și nu ar fi căutat să se agațe de aripile unui partid.
În timp ce salmonela căpăta culoare politică, pe patul unui spital, un bărbat se lupta cu veninul păianjenului Văduva Neagră. A urmat un al doilea. Este un alt caz de indiferență a autorităților. Deși se făcuse public în urmă cu o săptămână faptul că pe plaja dintre Eforie și Agigea au fost descoperite mai multe exemplare de păianjen veninos, nimeni n-a luat nici o măsură. Nu s-a făcut nici o deratizare și, în afară de câteva sfaturi ale sanitarilor constănțeni, lucrurile au fost lăsate să curgă de la sine. Probabil, până când numărul victimelor va ajunge la câteva zeci. Abia atunci, gulerele albe vor descăleca pe litoral și vor da ultimatumuri. Credeți că ați intrat într-o buclă temporală? Nicidecum. E o rutină.
La sfârșitul sezonului estival, când hotelierii vor face calcule și vor trage linie, se vor plânge de faptul că turiștii iar i-au ocolit. Și, pentru că trebuie să se găsească un vinovat, cine credeți că va primi săgețile otrăvite? Presa, care a făcut din țânțar armăsar. Din salmonela o tragedie națională, iar din Văduva Neagră, musca Țețe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.9724 secunde