Cel mai prost film al anului: România

Și premiul se acordă peliculei… Suspans, stupoare, mirări pictate pe chipuri mult prea machiate, palme care lovesc palme într-un ritm lipsit de bucurie…

Din scaunul regizorului, mișcarea pare lipsită de dinamism. Ca și cum toată lumea ar fi într-un repaos total, ca și cum rezonanța fiecărui gest, a fiecărei replici ar fi nulă. Nici măcar râsetele din off nu se mai aud, anorexia scenariului e evidentă.

Acțiune, motor! România. 2008. Apogeul "miserupismului" e sinonimul clasei politice românești, tâmpiții, sado-masochiștii și vedetele la un leu snopul au monopolizat spațiul public, iar lamentările de la vârf, fie că vin de la Cotroceni, fie de la Palatul Victoria nu mai au niciun ecou în rândul figuranților de rând. Pe ei îi dor starea deplorabilă în care se află acum învățământul românesc, îi dor ieșirile necenzurate ale lui Vadim, pensiile majorate din motive de propagandă. Știu și ei prea bine că, în calitate de victime de campanie (cinci milioane de pensionari care își vor da votul pe un pui și-o sticlă de ulei valorează cu mult mai mult decât zecile de mii de intelectuali care s-au jurat că nu mai votează golani) nu le rămâne decât această mizerabilă supunere la decadența electorală. Sau nu… Dar, în definitiv, cine sunt eu ca să judec, dincolo de cortină, de ecran, de camera de filmat, dincolo de replicile golite de sens și de indicațiile "prețioase" ale regizorului, putrefacția avansată în care a ajuns "țara tuturor posibilităților"?

Acțiune, motor! Tinerețea fără de bătrânețe și viața fără de moarte, dar și naivitatea cretină și idealizată a acestui film cu actori second hand vor propulsa pelicula asta în topul acelor sitcomuri de toată jena, al acelor post-parodii în care toți râd de toți și mai ales de ei.

Mătușa Tamara va rămâne în mentalul colectiv ca un personaj de basm, miniștrii Educației vor îngroșa cu o ambiție fără margini rândul copiilor semidocți, iar "prostănacii", cei "care și-au ieșit din pepeni", "lingăii", "bagabonții" și toată șleahta asta de candidați cu notorietate zero vor deveni personajele negative din "Miorița", baladă care, chiar dacă nu ne e tocmai pe plac, confirmă "teoriile": în fața "dușmanilor", revolta e pur verbală, că doar "ne merităm conducătorii", bla, bla, bla, nimic nou sub soare, suntem tot noi, aceiași care ne extaziem la "Zece pentru România".

Zoom in: actorii nu și-au primit banii, nu li s-au acordat bonurile de fericire promise, Geoană se visează în continuare premier, ce dacă doar el crede în iluzia asta, Miron Cozma a intrat în conul de umbră, dar va sări ca iepurașul înainte de alegeri și, din nou, dezamăgirea, scârba și papițoii devin instituții la care românii se închină. Chiar dacă e politically incorrect. Pe cine mai interesează?!

Zoom out: premiul se acordă celor… habar nu am câte or mai fi milioane de români care vor vota, și de data asta, într-o oarecare cunoștință de cauză. Butaforie tâmpită: vieți din carton, desenate pe stegulețe și pliante de campanie, ținute în mână de candidați din plexiglas.