Cultura a fost înscrisă în PSD

959
Ați auzit de unul, Ovidiu Dunăreanu? Mă porcăia pe mine cu ani în urmă, într-un așa zis pamflet cu tente vadimiste, pentru că avusesem îndrăzneala ca, împreună cu câțiva "tineri furioși" din Cenaclul de marți al profesorului Mincu, cărora li s-au alăturat câțiva constănțeni exilați, prea buni, prea periculoși pentru a fi asimilați de gășculița locurilor, să arătăm mocirla tomitană în care băltim, vidul cultural al unui oraș totuși atât de important pe harta țării.
Făcusem "Suplimentul de marți" al ziarului Observator de Constanța și două ediții consecutive au purtat titlul "Cântarea Dobrogei". Tripleta de aur Novac - Motoc - Dunăreanu, care deținea monopolul literar în Constanța, s-a isterizat. Ultimul și-a întrebuințat rămasele zvâcniri de bărbăție înjurându-mă cu sete, în presă, iar primul mi-a zis, când ne-am întâlnit întâmplător, că nu mai sunt așa de frumoasă (suprema jignire de adresat unei femei, replică extrasă cu "finețe" din repertoriul de mare scriitor). Motoc - sărmanul, de la el n-am avut feed back, l-am inclus în grupul menționat mai sus doar pentru că a picat într-un anturaj nefericit și nu-i pot despărți, în mintea mea, pe cei trei.
De atunci, lucrurile s-au mai schimbat. Respectivii dinozaurii au pierdut revista "Tomis", preluată de o tânără generație de scriitori, lipsiți însă de recunoaștere sau de posibilitatea de a ieși din umbră și luați, într-un fel, prizonieri prin sinecurile oferite generos pentru a masca anumite "nereguli" în gestionarea fondurilor primite de la bugetul local.
Dar dinozaurii și-au făcut revista lor, Ex Ponto, și, într-un fel sau altul, din lipsă de altcineva mai bun, Ovidiu Dunăreanu a devenit șef de filială a Uniunii Scriitorilor.
Bine, atât Tomis, cât și Ex Ponto sunt reviste citite de aceleași persoane care le scriu, nefăcându-se nici cel mai mic efort de popularizare a conținutului. Ex Ponto, de exemplu, nici nu există pe internet. Dar e bine așa, nu trebuie să atragă atenția, că apoi încep să fie puse întrebări incomode.
Sâmbătă, președintele Dunăreanu a organizat, cu ajutorul PSD, clamat sus și tare, decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor Dobrogea. Din motive politice, dar și pentru că o doamnă care nici nu mai lucrează la Cuget Liber nu i-a dat la ziar prezentarea cărții proprii (ranchiunos și prea vanitos acest domn, pe ce s-o baza?!), scriitorul a hotărât că trebuie să invite la eveniment doar ziariștii de la oficiosul PSD-ului de Constanța.
Prin urmare, cititorii noștri, cititorii de "Cuget Liber" – pesediști sau nu, ce importanță o avea într-un context cultural! – nu meritau să afle despre acest eveniment. Eu însămi am pierdut ocazia de a-mi felicita o fostă colegă, premiată pentru debut în critica literară. Și mi-e ciudă!
Iată cum un eveniment cultural a fost confiscat politic. Deși pare greu de crezut, am aflat, tardiv, despre decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor dintr-un comunicat PSD, care menționa că grupul de candidați format din Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Manuela Mitrea și Emil Pătruț va asista la festivitate. Eh, intelectuali, ce-i drept… deși nu-mi aduc aminte să-l fi văzut, până în campanie, pe vreunul la evenimente culturale de prin Constanța. Dar acum, dacă au dat banul, era nevoie să tragă și foloasele electorale, nu-i așa?
Scriam, cu două săptămâni în urmă, că pesediștii constănțeni au pus monopol pe eroii neamului și că pot urma și alte manifestări ale dorinței lor nemărginite de putere și ale felului cum și-au întins tentaculele peste toate zonele de activitate umană din acest județ. Iată că am ajuns în stadiul la care trebuie să ne înscriem în PSD ca să fim invitați la manifestări culturale de interes public. Ce mai poate urma?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2935 secunde