De la ei pomană…

Am văzut, ieri, o imagine desprinsă parcă din altă lume. Ca și cum scenele din "Pianistul", filmul lui Roman Po-lanski, ar fi rulat undeva, pe o străduță din Constanța. Și nu de evrei e vorba, de antisemitism, ci de oameni care, dintr-o disperare pe care viața le-a întipărit-o pe chipuri, se chinuiesc, se încăpățânează să trăiască. A fost ca și cum mizerabilii lui Hugo, în straiele lor ponosite, în culori șterse, cenușii, ar fi populat trotuarul într-o discreție de o tristețe sfâșietoare. Și mi-a fost rușine de faptul că, deși cunosc as-pecte ale unei lumi pentru care timpul nu merge după ticăitul de Rolex, nu spumegă precum bulele celei mai scumpe șampanii franțuzești, deși le știu și pe acelea ale paradoxului care este fascinanta Indie, acolo unde zeci de mii de fetuși sunt uciși anual încă de dinainte de a se fi născut, doar pentru "vina" de a fi de sex feminin, nu am știut de existența cantinei sociale de pe Constantin Brătescu.

Câteva zeci de oameni stăteau la coadă în liniște, cu chipurile plecate spre caldarâm, cu privirile pierdute. Aș fi înghețat dacă s-ar fi uitat la mine și, probabil, deși fără să port vreo vină, n-aș fi putut susține o aruncătură de ochi care nici nu condamnă, nici nu judecă, nici nu cerșește. Cu o ironie care, trebuie să recunosc, mă depășește, niște regizori absurzi au decis că, poate, e mai bine să calculăm procentele din sondaje, pomenile electorale, cozonacii și ouăle și, dincolo de toate, voturile aruncate sau lăsate să alunece cu rușine și resemnare în urne.

Mi-a fost infinit de milă de niște amărâți pe care, ce-i grăbiți să-i judece pentru că

"n-au fost la școală, au făcut copii mulți sau nu le-a plăcut munca" îi condamnă la neșansa de a tăcea. Altminteri, suntem invitați la conferințe de presă în cadrul cărora meschinii politicieni locali se prefac că cele susținute de ei sunt adevărate, iar noi ne facem că îi credem. Oamenii din ușa cantinei sociale n-au chemat pe nimeni în ajutorul lor, n-au răcnit pe posturile locale, acolo unde au cea mai mare trecere, că sunt victime ale unui sistem etern ticăloșit, că ei ar face, dar că de sus nu li se permite sau că, chipurile, sunt oameni de valoare, noroc cu ei, că altfel ne mâncau câinii.

I-aș invita pe consilierii locali, pe cei județeni, pe șefii comitetelor și comițiilor din cadrul administrației locale să bea ceva, în fața cantinei. Orice. La măsuțe cu umbrele, cu ceasul de la mână și butonii asortați, având la ei, desigur, și cartonașele cu "votat". Ca să se voteze pe ei între ei, "adversari" declarați care își sabotează cu succes și interes proiectele și care au grijă, totuși, să iasă în față ca să scuipe. Ar sta liniștiți: bătrânii nu i-ar apostrofa, nu i-ar deranja. Iar dacă, cine știe cum, vreunul dintre ei va lăsa să-i scape vreun suspin, sunt convinsă că se va găsi vreun "înalt" reprezentant din cadrul instituțiilor locale sau chiar de la șefia administrației publice care să țipe nonșalant "Am să-ți dau, mamaie, am să-ți fac, dacă te încadrezi în limita de vârstă, de pensie și de preferință electorală. Iar dacă mă votezi, poate ai șanse ca și anul acesta să bag politica în pască și să mânjesc niște ouă, ca să ți le dau de pomană. Nu c-ar fi din buzunarul meu…". Pe strada Constantin Brătescu, niște mizerabili votează. Ei între ei. Între timp, oamenii stau la coadă ca să mănânce.