La finalul anului trecut, liberalii constănțeni m-au premiat, în cadrul celei de-a treia ediții a "Galei premiilor PNL pentru mass-media", la secțiunea "Editorial de presă scrisă". Le-a plăcut lor, la vremea aceea, un editorial intitulat "Teoria transparenței", apărut în octombrie 2007, în care spuneam pe șleau că în ziua de azi, ziarist fiind, trebuie să iei de bun ce scrie într-un comunicat de presă, că Doamne ferește să pui întrebări suplimentare. Nici vorbă de verificat o informație din cele trei surse deontologice...
Așa cum spuneam în respectivul editorial, dacă ceri mai multe lămuriri, ori ești "nedocumentat", ori ești acuzat, pe față, că ai ceva cu "ei".
Vineri, deputatul liberal, fost purist și ex-conservator, Andrian Mihei a vrut să confirme parcă teoria pentru care chiar ei mi-au înmânat o diplomă... acum nu știu dacă nu ar trebui să le-o înapoiez...
Se zvonește că Mihei ar fi dat banii de chirie înapoi. Și, așa cum e firesc, vineri, după conferința de presă, am avut "neinspirata" inițiativă de a-l întreba pe deputat dacă îmi poate confirma sau infirma informația. Un adevărat scandal a generat întrebarea mea, deputatul simțindu-se jignit și ripostând vehement: "Ce am avut de declarat referitor la chirie am declarat în comunicatul de presă de atunci. Ați auzit?! Auziți cam multe... Dacă aș spune și eu tot ce aud despre voi, ziariștii... Chiar aseară vorbeam cu cineva ce bani luați...", a fost replica deloc prietenoasă a lui Mihei și de ce să nu spun că, personal, am interpretat-o și ca acuzatoare.
Nu știu dacă tot așa de vehement a încasat Mihei banii, lună de lună, timp de câțiva ani.
Deputatul nu s-a sfiit ca, la plecare, să ne arunce și "urarea" să avem noi parte de banii ăia pe care i-a luat el... De data asta eu mă abțin să îi răspund la reciprocitate.
Jenant! Josnic chiar! Nu vreau să interpretez afirmațiile deputatului mult prea ofuscat de "impertinența" mea de a-i solicita doar să îmi confirme sau să îmi infirme o informație. Știu însă că "pădure fără uscătură nu există" iar "chelul își pune singur mâna în cap"...
Mai mult, îl anunț că, în ciuda sfidării sale, voi solicita Biroului de Presă al Camerei Deputaților, în baza legii dreptului la informațiile de interes public, răspunsul la întrebarea care l-a lezat pe liberalul constănțean.
Și, chiar dacă voi afla că deputatul a returnat banii pe chirie, asta nu mă va face să îmi schimb părerea despre el, ca om, în primul rând, și mai puțin ca liberal.
Din păcate, însă, cred că gesturile lui Mihei, atât cel de a încasa banii pe chirie, cât și cel de a riposta la modul la care a făcut-o vineri, ar trebui să îi pună pe gânduri pe liberalii constănțeni.
În caz contrar, mai e o vorbă la români: " un nebun aruncă o piatră în apă și zece înțelepți nu o pot scoate"...