Defilarea prostituției pe covorul legii

N-am să înțeleg niciodată de ce închirierea hainelor de firmă, a poșetelor foarte scumpe și a unor bijuterii care poartă semnături celebre este văzut drept un lucru de bon ton. În definitiv, rămâne o închiriere, un soi de mască, o mănușă, mulaj mai mult sau mai puțin fidel al palmei. Versurile unei melodii britanice spun în felul următor: "Dar dacă viața mea este de închiriat și eu nu învăț să o cumpăr?". Dacă achiziționarea, închirierea și etalarea ostentativă a unor brand-uri internaționale sunt acte considerate în general ca fiind dezirabile, de ce să nu te simți mândru atunci când închiriezi pentru o oră sau două sau trei o viață de om?! Doar pentru că viața asta e a unei prostituate, a unei femei a cărei activitate nu este legiferată, femeie care, în cazul unui abuz de orice natură, nu are cui să se adreseze? Nu e nevoie ca prostituția să devină un brand, e nevoie doar ca ea să fie recunoscută ca meserie practicabilă oriunde altundeva în afară de șosea, de centură, lângă centre universitare și reprezentanțe de automobile. Dar pentru că afișăm o falsă pudoare susținem că prostituatele și cei care le frecventează sunt persoane non grata, femeile de acest gen sunt niște paria ai societății în timp ce noi, ceilalți, "arhanghelii" care vor să scape lumea de la judecata de apoi. Numai că omitem momentul actual. Ori în contextul redefinirii background-ului socio- cultural al unei țări fost comuniste legalizarea prostituției este un proces extrem de important. Vorbim despre decizia unei persoane de a-și vinde corpul, decizia de a practica o activitate mai mult fizică și mai puțin intelectuală. Nu este vorba despre ironie și nici de subestimarea unei problematici reale.

Îmi place să cred că principiul toleranței este cel care ar trebui să ne guverneze într-o mai mare măsură. Copiii noștri pot fi educați și în spiritul lui "Hai să vedem ce putem face pentru ca o situație să devină mai bună, ce putem repara?" și nu doar în cel al lui "Tu să nu faci ca ăștia sau astea."

Legalizarea prostituției nu ar trebui să vină doar ca urmare a nevoii unui element inovator într-o campanie de imagine. Printre sofismele cel mai des întâlnite – motive invocate fără să se știe, desigur, că sunt sofisme – se numără și cel al cauzei false, în sensul în care se presupune că dacă bordelurile ar fi ceva normal, legal, în cazul acesta ar crește alarmant numărul bărbaților care frecventează acest mediu. Altfel spus, se consideră, în mod greșit că ceea ce precede – în cazul de față legalizarea prostituției – este cauza a ceea ce urmează. Dar traficul de persoane, de organe, privarea de libertate? Dar proxeneții care stau nestingheriți ziua în amiaza mare la colțul blocului, în timp ce bunicii își aduc nepoții de la grădiniță? Care ar fi cauza? Dar efectul?

Starurile care pășesc pe covorul roșu hollywoodian sunt mândre de bijuteriile închiriate, care valorează uneori și câteva milioane de dolari și pentru care sunt păzite în permanență. Bărbații care merg la femeile de moravuri ușoare se ascund pentru că platesc "doar" pentru plăcere sexuală. Sunt "doar" vieți care nu par a fi de marcă, vieți titrate, amendate, băgate în duba poliției și eliberate de fiecare dată pentru a-și relua abracadabrantul traseu.

Să le dăm dreptul ca, prin oferirea către ceilalți a trupurilor lor să învețe să își cumpere propriile vieți. Este, în definitiv, vorba despre faptul de a intra în litera legii cu meseria pe care o practică, chiar dacă aceasta presupune închirierea corpului, singurul brand care pare să le legitimeze, chiar și fără poșete, bijuterii și rochii de firmă.

N-am să înțeleg niciodată de ce închirierea hainelor de firmă, a poșetelor foarte scumpe și a unor bijuterii care poartă semnături celebre este văzut drept un lucru de bon ton. În definitiv, rămâne o închiriere, un soi de mască, o mănușă, mulaj mai mult sau mai puțin fidel al palmei. Versurile unei melodii britanice spun în felul următor: "Dar dacă viața mea este de închiriat și eu nu învăț să o cumpăr?". Dacă achiziționarea, închirierea și etalarea ostentativă a unor brand-uri internaționale sunt acte considerate în general ca fiind dezirabile, de ce să nu te simți mândru atunci când închiriezi pentru o oră sau două sau trei o viață de om?! Doar pentru că viața asta e a unei prostituate, a unei femei a cărei activitate nu este legiferată, femeie care, în cazul unui abuz de orice natură, nu are cui să se adreseze? Nu e nevoie ca prostituția să devină un brand, e nevoie doar ca ea să fie recunoscută ca meserie practicabilă oriunde altundeva în afară de șosea, de centură, lângă centre universitare și reprezentanțe de automobile. Dar pentru că afișăm o falsă pudoare susținem că prostituatele și cei care le frecventează sunt persoane non grata, femeile de acest gen sunt niște paria ai societății în timp ce noi, ceilalți, "arhanghelii" care vor să scape lumea de la judecata de apoi. Numai că omitem momentul actual. Ori în contextul redefinirii background-ului socio- cultural al unei țări fost comuniste legalizarea prostituției este un proces extrem de important. Vorbim despre decizia unei persoane de a-și vinde corpul, decizia de a practica o activitate mai mult fizică și mai puțin intelectuală. Nu este vorba despre ironie și nici de subestimarea unei problematici reale.

Îmi place să cred că principiul toleranței este cel care ar trebui să ne guverneze într-o mai mare măsură. Copiii noștri pot fi educați și în spiritul lui "Hai să vedem ce putem face pentru ca o situație să devină mai bună, ce putem repara?" și nu doar în cel al lui "Tu să nu faci ca ăștia sau astea."

Legalizarea prostituției nu ar trebui să vină doar ca urmare a nevoii unui element inovator într-o campanie de imagine. Printre sofismele cel mai des întâlnite – motive invocate fără să se știe, desigur, că sunt sofisme – se numără și cel al cauzei false, în sensul în care se presupune că dacă bordelurile ar fi ceva normal, legal, în cazul acesta ar crește alarmant numărul bărbaților care frecventează acest mediu. Altfel spus, se consideră, în mod greșit că ceea ce precede – în cazul de față legalizarea prostituției – este cauza a ceea ce urmează. Dar traficul de persoane, de organe, privarea de libertate? Dar proxeneții care stau nestingheriți ziua în amiaza mare la colțul blocului, în timp ce bunicii își aduc nepoții de la grădiniță? Care ar fi cauza? Dar efectul?

Starurile care pășesc pe covorul roșu hollywoodian sunt mândre de bijuteriile închiriate, care valorează uneori și câteva milioane de dolari și pentru care sunt păzite în permanență. Bărbații care merg la femeile de moravuri ușoare se ascund pentru că platesc "doar" pentru plăcere sexuală. Sunt "doar" vieți care nu par a fi de marcă, vieți titrate, amendate, băgate în duba poliției și eliberate de fiecare dată pentru a-și relua abracadabrantul traseu.

Să le dăm dreptul ca, prin oferirea către ceilalți a trupurilor lor să învețe să își cumpere propriile vieți. Este, în definitiv, vorba despre faptul de a intra în litera legii cu meseria pe care o practică, chiar dacă aceasta presupune închirierea corpului, singurul brand care pare să le legitimeze, chiar și fără poșete, bijuterii și rochii de firmă.