Dreptul la respect

Înainte de toate dificultățile economico-financiare și tulburările de sistem, România are o problemă internă ce ține de respect. Este vorba despre respectul reciproc care ar trebui să existe între instituțiile statului și cetățeni. E posibil să mă înșel, însă opinia mea este că acest sentiment și atitudine de stimă nu există de nicio parte și nu cred că se va naște prea curând, nici în inimile românilor, dar nici în sânul instituțiilor. Asta pentru că statul român s-a dezvoltat în ultimii ani

pe baze și principii care nu au avut niciun moment în centrul lor cetățeanul de rând, simplul contribuabil, ci interese clientelare, de grup sau politice. Omul politic, cel care a făurit imaginea instituției publice post-decembristă, nu a urmărit și nu are de gând să ia în seamă adevăratele probleme și preocupări ale românilor, ci urmărește mai degrabă să subjuge cât mai puternic aparatul administrativ de stat intereselor personale și de partid. Nu poți cere performanțe unei instituții publice dacă în fruntea ei se vor afla veșnic politicieni numiți și schimbați numai în funcție de carnetul de partid. Nu profesioniști, nu specialiști, ci slugi și sponsori de partid, care primesc recompense funcții de conducere la stat, de unde toacă banul public după cum îi dictează interesul. De aici și sentimentul acesta de repulsie al omului de rând față de stat.

Boc, Geoană, Tăriceanu și ceilalți care se perindă pe la guvernare au tratat instituțiile publice ca pe propriile moșii, au gonit oamenii de calitate pentru a face loc trepădușilor politici. Iar pentru funcțiile primite, aceștia au datoria morală și doctrinară de a-și răsplăti șefii, de a-i mulțumi prin favoruri, contracte sau comisioane. În niciun caz de a-i servi pe contribuabilii din banii cărora ei își vor primi salariile și își vor ridica vilele și răsfăța amantele.

Raportul dintre instituțiile statului și cetățeanul român pare să fie mai mult unul de subjugare, decât de colaborare și sprijin reciproc. Nu există respect față de cetățean, față de banii lui. Din păcate, de cele mai multe ori, șefii nu sunt decât capul de la care se împute tot sistemul. De câte ori v-ați trezit luat la ture de un funcționar plictisit doar pentru că ați cerut o informație, de câte ori vi s-au închis uși în nas pentru că nu ați avut bani de o atenție, de câte ori a trecut medicul pe lângă dumneavoastră fără să vă bage în seamă, de câte ori ați fost nevoit să stați cu orele la ușile unora și altora doar pentru că "alții" aveau prioritate, de câte ori ați fost întors pe față și pe dos de polițistul de la rutieră, doar, doar o găsi ceva în neregulă? Un prieten, agent la rutieră, îmi povestea acum un an cum a fost sancționat de șefi pentru că nu și-a făcut norma de amenzi pe tură, așa că s-a pus la vânătoare de șoferi. Nu e normal, instituțiile statului nu trebuie să-și vâneze cetățenii, să stea la pândă în speranța că vor greși și le vor lua banii. Nu numai că se disipează imediat sentimentul de respect, dar încrederea pe care orice om ar trebui să o aibă în autorități se transformă în teamă, în repulsie.

Că tot vorbim de repulsie, nu pot aici să nu amintesc de cea dintâi instituție a statului, care se "bucură" de lipsa de încredere și respect a cetățenilor. Așa cum bine știți, este vorba despre Parlament. Motivele care au stat la baza nașterii acestui sentiment sunt foarte multe, cele mai multe ținând de sfidarea, bătaia de joc și disprețul față de alegători. Și cum tind să cred că suntem un popor sado-masochist, noi îi plătim regește pe indivizii ăștia să ne trateze așa.

Deși va fi foarte greu să schimbi opinia și sentimentele poporului față de instituțiile care îl guvernează, acest proces nu este imposibil, însă ține de voința și strategia celor care ne conduc. Din păcate, acest aspect nu intră, deocamdată, în vederea lor pentru că nu vor. E bine și așa… fără respect.