Trompeta oficială a Consiliului Județean a devenit emo în campania electorală. Fire sensibilă, emotivă, foarte ușor de impresionat, Cristian Moldovanu a devenit brusc deprimat când presa și candidații la alegerile locale au atras atenția opiniei publice că liderii Consiliului Județean Constanța au bătut pasul pe loc în privința accesării de fonduri europene, ba, mai degrabă, s-au făcut cunoscuți prin perseverența cu care au pierdut finanțările nerambursabile.
Neputând să treacă peste decepție cu una cu două, a conceput el, din resurse proprii și inepuizabile, un comunicat de presă prin care încearcă să arate cât de tare, mare și potent este consiliul județean la fonduri europene. Trist în continuare că presa i-a vărsat "căldarea cu lături în cap", după cum se exprimă chiar el, individul ne arată câți munți de bani au adus Nicușor și echipa sa din fondurile Uniunii Europene. Din păcate, mai multe vorbe și adevăruri spuse doar pe jumătate decât bani.
Astfel, aflăm că CJC a reușit, în ultimii patru ani, performanța de a atrage 22.800 de euro pentru pro-iectul "Buletin de Informare Financiară", 23.000 euro pentru Proiect "Dez-voltare, Acces la Informații și Oportunități prin Centrul de Asistență Financiară al Administrației Locale Constanța", 49.000 euro pentru proiectul "Cooperare pentru dezvoltare". Lista proiectelor de acest gen și de valoare apropiată continuă, pentru ca, la final, Moldovanu să tragă linie, satisfăcut, dar tot deprimat de obrăznicia jurnaliștilor. Rezultatul? Timp de patru ani, CJC a accesat proiecte de 4 milioane de euro. Poate că lui i se pare mult, însă suma asta nu-l mai impresionează nici pe primarul din Vulturu. Ca o simplă comparație, numai comuna Valu lui Traian a atras finanțare europeană pentru canalizare, apă și drumuri de aproape patru milioane de euro. Ce să mai vorbim de Mangalia, unde, numai pentru trei proiecte, Iorguș a obținut din fondurile structurale, într-un singur an, peste 12 milioane de euro. Așa că Moldovanu și CJC nu prea au cu ce să se laude, cele 4 milioane de euro nefiind vreo realizare notabilă, ci mai degrabă una slabă, nesatisfăcătoare. Nu există nici un proiect amplu de infrastructură în județ pe bani europeni. Tot ce se face se face din banii constănțenilor sau din împrumuturi pe la diferite bănci, pe care tot buzunarul public va trebui să le acopere.
Dacă ar fi fost cinstit și corect în informare, Moldovanu nu ar fi trebuit să omită să spună că CJC a pierdut o finanțare europeană de patru milioane de euro pentru pavilionul expozițional, ba, mai mult, o parte din acești bani a trebuit să fie returnată la Bruxelles. Așadar, ce a luat pe mere, CJC a dat pe pere, iar mai marii instituției nu prea ar avea de ce să se laude când vine vorba de fonduri europene.
Din fericire, supărarea și depresia nu l-au împins la gesturi necugetate pe băiatul cu vorbele de la consiliul județean. Nu i-a tăiat capul (la figurat, doamne ferește de altceva, deși ar fi fost… emo) nicio idee nefastă. Ci, mai degrabă cu veselie, i-a dat afară de la conferințele șefului pe ziariștii incomozi și a păzit cu strășnicie ușile partidului ca nu cumva "elementele agitatoare" să revină în cuibul socialiștilor constănțeni și să le deconspire planurile în ziarul de a doua zi.