Eu nu vă mulțumesc

Îmi amintesc, deși aveam doar șase ani, vorbele entuziaste care răsunau în vacarmul acelui iunie: "Vă mulțumesc pentru că ați salvat democrația din România!". Anii au trecut fără însă a-mi estompa amintirea care mi s-a întipărit pe retină: profesori universitari, intelectuali, studenți bruscați, bătuți, tratați cu cea mai cruntă violență.

Minerii invadaseră, în iunie 1990, Bucureștiul. Piața Universității vibra sub gesturi de huliganism care trădau frustrări greu de imaginat. Nimeni nu spune că ei, minerii, n-or fi avut motivele lor. Să-i înțeleagă cine poate, eu nu reușesc. Însă îmi e greu să cred că protestatarii din piață, cele peste 700 de persoane rănite, cei șase oameni care au murit acolo – deși sunt voci care susțin că numărul morților trece de o sută – nu au avut, la rândul lor, motive. Cu toate acestea, nu s-au ridicat să dea în cap la nimeni, nu au ocupat, violent și arogant, niciun balcon, simbol al libertății cu greu dobândite la vremea aceea. De la balcon răsuna cu ecou vocea lui Iliescu, mulțumind "arhanghelilor" democrației. Aceia care, în numele unui ideal comandat de nostalgicii statului comunist, au ridicat mâna împotriva protestatarilor, a celor care știau, mai mult decât ei, că sistemul care funcționa se supunea principiului "Au plecat ai noștri, au venit ai noștri".

Puțini își amintesc de pogromul - spiritual, e drept - împotriva elitei intelectuale, a studenților, a țiganilor, din timpul mineriadei din iunie 1990. Apropo, se spune că acest cuvânt, "mineriadă", a fost inventat în limba română, fiind ulterior preluat de celelalte limbi. Uite că există și un cuvânt made in România! Păcat însă că el desemnează acele oribile mișcări de răzvrătire, marcate de atâtea și atâtea acte de violență…

Urmările mineriadei din iunie 1990 au rămas estompate undeva în Țara Minunilor în care trăim astăzi. Subminarea statului de către mineri a provocat, ulterior, o perioadă de lipsă a libertății presei, atunci când unica televiziune existentă prezenta, unilateral, punctul de vedere al FSN-ului. În plan extern, România a avut neșansa de a fi exclusă de la orice finanțare a organismelor internaționale.

Astăzi, în ciuda tuturor lentilelor multicolore, România nu se vede prea roz. Minerii nu mai ies în stradă, ei ciripesc la microfoanele tuturor televiziunilor, care le urmăresc declarațiile în drumul lor spre casă ca și când națiunea ar fi dintr-o dată salvată. Tot astăzi, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul mineriadei din 1990.

Oi fi fost eu mică, dar știu sigur că acel cuvânt care tremura în microfon era "mulțumesc". Mulțumesc pentru…ce? Eșecul democratic? Sângele vărsat în Piața Universității? Studenții bătuți care, de îndată ce au putut, au plecat în țări străine în care să încerce să găsească din nou lumi în care sa creadă? Lumea vinovaților fără vinovați. Victime fără călăi. Asta e Țara Minunilor în care trăim, xeroxată până la refuz în toate colțișoarele vieții de zi cu zi. Și, desigur, povestită și analizată în ziare și la televizor. Eu nu vă mulțumesc. Pentru că ați uitat.