Exercițiu de imaginație

Mă enervează discuțiile despre "bancherii din America care sunt toți evrei", despre "conspirația iudeo-masonică", despre "jidanii care sunt, fără doar și poate, răzbunători". Și mai mult mă scot din sărite clișeele de gândire și exprimare de genul "se știe că", "este cunoscut faptul că…". Le-aș spune, tuturor acelora care alunecă frecvent și entuziast în stereotipii de doi bani: bla, bla, bla…mai lăsați-mă, scutiți-mă… Nimic mai fals, nimic mai penibil decât analize, aprecieri ale unor oameni care, în primul rând, nu cunosc personal niciun evreu sau care, mai mult decât atât, nu au fost vreodată, în vreun sens, afectați de un gest sau atitudine ale evreilor.

În ciuda faptului că am crescut într-un spațiu multietnic, Constanța fiind, din punctul ăsta de vedere, un fascinant Turn Babel, m-am confruntat adesea cu reacții deplasate în ceea ce îi privește pe evrei. Oameni despre care mi-am imaginat că dau dovadă de o viziune tolerantă asupra lumii, de o perspec-

tivă cosmopolită, mi-au dezamăgit așteptările printr-o atitudine categorică, pentru mine de neînțeles, de respingere a "poporului lui Iisus". Oameni care "aruncă cu pietre" (și asta ca să fiu și eu stereotipă în exprimare) în istorii de viață pe care nu le știu decât din filme, eventual din cărți. Și chiar și așa, ei se întrec în declarații de un rasism sinistru, de o xenofobie ipocrită.

România a fost, dintre țările din Europa, ultima care le-a acordat evreilor stabiliți de zeci de ani în țară cetățenie română. Și asta în contextul în care ei au fost supuși, deși nu la fel de vehement ca în alte state (dar nu mai puțin scuzabil), la numeroase orori, la ticăloșii care au depășit cu mult ceea ce poate trece drept "uman". Subiectul "evreității" unora sau a altora dintre noi rămâne, indubitabil, unul extrem de delicat.

La 4 februarie 1941, Mihail Sebastian nota în Jurnalul său: "Acum se dă ca absolut sigur că evreii măcelăriți la abatorul din Străulești au fost atârnați de beregată de cârligele abatorului, în locul vitelor tăiate" (apreciere referitoare la uciderea a 93 de persoane, în pădurea Jilava, în 1941). Poate că de aceea asist, uneori scârbită, la comentarii care mai de care mai negative la adresa evreilor. Niște "naționaliști" extremiști de doi lei și cincizeci de bani țipă că "ăștia fac și dreg, ăștia conduc lumea, ne conduc și pe noi fără să știm și că abia acum ne dăm seama că, probabil, bine le-a făcut Hitler ce le-a făcut".

Sunt curioasă care ar fi reacțiile în cazul în care…italienii, să spunem, sau…mai bine francezii, că nici ei nu prea ne înghit, ne-ar închide în camere mari pentru a ne băga la un "duș" de gazare, ulterior căruia să nu mai respire nici unul dintre noi. Nu ne-am enerva, n-am plânge dacă fiii noștri ar fi uciși sub priviri neputincioase "doar" pentru că sunt români?! I-aș scuipa pe aceia care spun că "nu".

Ce-ar fi să facem un exercițiu de imaginație așa…just for fun? Mă gândesc că, poate, cine știe, nu ne-ar mai fi la fel de la îndemână să excludem valori la nivelul cărora ne ridicăm, oricum, cu greu: Mihail Sebastian, Nicolae Steinhardt, Maia Morgenstern. Sunt doar câteva exemple.