Concurs Greierele și furnica

682

Articole de la același autor

Se au la mână
28 Ianuarie 2008
Omul rău și edilul prost
07 Ianuarie 2008
Zestrea lui Stancă
07 Februarie 2008
Nu contează de mireasă…
15 Ianuarie 2008
Primăria animalelor
26 Februarie 2008
"- Ai cântat? Îmi pare bine.
Acum joacă, dacă poți,
Iar la vară fă ca mine."

Pentru orice alegător, scrutinul local organizat la patru ani o dată este o sursă de speranță. Că, sistematic, speranțele îi sunt înșelate este altă discuție. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că fiecare campanie electorală este 90 la sută circ și abia poate 10 la sută idei bune ce ar putea fi aplicate în folosul cetățenilor, dar care sunt uitate după vot.
Dovada este ce s-a întâmplat cu orașul în ultimii patru ani, având noi un primar care s-a văitat ca din gură de șarpe, un mandat întreg, că nu este lăsat să facă și a început să se miște natural abia în precam-pania electorală, motivat de pofta de alți patru ani în fruntea urbei. (De fapt, nici nu se prea înțelege ce-l mână pe el în luptă, de vreme ce ultimii patru ani l-au lăsat cu o avere pe care ți-e și jenă să-I pui sechestru. Ciudat, nu-i așa? Asta după ce agonisise câteva milioane bune de euro în primii patru…)
Greierele șef Mazăre a dat tonul circului, cu vestitul lui dans grecesc și cu farfurii sparte la Happy Hour, iar convingerea că astfel de spec-tacole mediatice prind la public îi va face, probabil, și pe ceilalți candidați să marșeze pe latura asta a cam-paniei. Cine știe, poate vom vedea și demonstrații cu elefantul care mănâncă mazăre sau, mă rog, o exportă la Rio, sau cu scafandrul care o bagă la apă, tot felul de alegorii stranii pentru care va trebui să ne antrenăm imaginația.
Bleah, aș spune cu anticipație, parcă ne-am săturat… Simt că aș vrea să ne fie respectată puterea de înțelegere și să ne fie prezentate proiecte pe care să le înțelegem, cărora să le vedem clar atât utilitatea cât și sorții de reușită sau posibilitatea de finanțare. Și poate vom găsi puterea să ne clarificăm nouă înșine că în următorii patru ani nu dansul, vorbele de spirit sau farmecul personal al candidaților ne vor salva orașul, ci seriozitatea, munca și proiectele duse până la capăt, cu tenacitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5301 secunde