Halal servicii medicale de urgență la Constanța!

Mă întreb care este rațiunea înființării serviciului medical de urgență dacă, pentru a beneficia de atenția medicului, trebuie să aștepți patru ore?! De ce în loc de înțelegere, bunăvoință și respect, trebuie să aveam parte de nepăsare, indiferență și chiar umilință, în condițiile în care suntem obligați să plătim lună de lună asigurările medicale și ajungem, în cele mai rele cazuri, o dată pe an la spital?! De ce trebuie să spunem unde lucrăm și cine suntem ca să fim tratați altfel?!

Ești nimeni și nu ai nici bani, ești tratat ca atare! Ai un nume sau bani, se găsesc condiții și poți să te simți ca acasă! Cam așa stau lucrurile în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Vineri după-amiază, fiul meu de unsprezece ani și-a rupt mâna în timpul orei de sport, la școală. Ca orice altă mamă, mi-am luat copilul și am alergat într-un suflet la spital. Nu era o tragedie, însă știam că fără intervenția unui medic, nu puteam rezolva problema. M-am bucurat când am văzut că nu era aglomerat.

După examinare, am fost trimiși la radiologie. Și acolo era liniște! Am dat să intrăm, însă asistenta ne-a spus să așteptăm să se usuce pe jos pentru că era proaspăt spălat. Nu avea nicio importanță dacă pe copil îl durea, atâta vreme cât podeaua risca să se murdărească la loc. Am tăcut, m-am gândit "lasă, asta să fie singura situație pentru care să mă enervez…".

Pe de altă parte, în general, nu văd niciun motiv pentru care trebuie să spun cine și ce sunt ca să am parte de un tratament mai bun.

Fiind vorba de o fractură, mi s-a spus că trebuie să-l internez pe Sebi și am fost trimiși la etajul opt al spitalului. Medicul de gardă a luat fișa și, fără prea multe discuții, în nici un caz vreo reexaminare sau măcar o întrebare de genul "te doare?", ne-a trimis într-un salon unde aerul era aproape irespirabil.

Nu vreau să incit la discriminare. Nu am pretenții de regină și nici fiul meu de prinț, însă atunci când te trezești într-un salon cu trei copii de etnie romă și părinții acestora, iar mirosul îți demonstrează cu certitudine că ei sunt demult certați cu apa, e clar nu poți să ai parte de un mediu adecvat în care să-ți tratezi suferințele medicale, ci din contră. Așa că am refuzat și am rămas pe hol.

De altfel, venisem la urgențe, iar asistența medicală care trebuia să mi se acorde era în regim de urgență! Doar că lucrurile nu stau deloc așa în Spitalul de Urgențe Constanța, așa că de abia după ce am spus unde lucrez, am fost trimiși într-un alt salon. Mai bine de patru ore am așteptat venirea medicului anestezist (singurul din spital, după cum mi s-a spus), pentru o intervenție care nu a durat mai mult de 15 minute.

Nu vreau să vorbesc despre condițiile mizere din spital și nici despre banii pe care trebuie să-i dai ca să te asiguri că ai parte de serviciile pe care ar trebui să le primești gratuit. Când vine vorba de copilul tău, chiar nu contează!

Este de-a dreptul ridicol însă să aștepți atâtea ore când, de fapt, ai mers la urgențe. Cum este posibil ca într-un spital să nu te întrebe nimeni dacă te doare, mai ales când pacientul e un copil? Nu pot să cred că greutățile vieții au transformat medicii și asistentele medicale în niște "marionete" fără suflet, care acționează doar atunci când sunt stimulate financiar. Nu pot să cred că, unii dintre noi, am uitat să fim oameni…