Învățăturile ambasadorului

Precis nu a citit toată lumea interviul cu ambasadorul SUA Nicholas Taubman, apărut zilele trecute în EVZ, de aceea mă simt cumva obligată să punctez două idei care formează un cerc vicios și pe care Taubman le-a exprimat foarte fin, dar clar. Poate că, venind din altă cultură, în care lucrurile sunt mult mai puțin îmbârligate decât la noi, românii, cărora ne place teribil să ne scărpinăm cu mâna stângă la tâmpla dreaptă, omul vede limpede chestiuni pe care le știm, le trăim, dar nu le putem conștientiza îndeajuns pentru a lupta împotriva lor.

Pornind de la slabele rezultate ale luptei anticorupție, Taubman spune că situația afectează în primul rând atitudinea tinerilor din România, care reacționează în două feluri: în primul rând, nu au încredere și nu votează, gândindu-se că banii lor din taxe ajung în buzunarele politicienilor, apoi refuză să se implice în procesul politic, "și este crucial ca ei să se implice".

Pe de altă parte, comentând faptul că românii par să se fi împăcat cu flagelul corupției, votând la alegerile locale candidați cercetați de DNA, americanul face o observație de bun simț: "dacă alegătorii au hotărât să tolereze corupția, atunci nu ar trebui să se plângă de faptul că taxele pe care le plătesc ajung în buzunarul cuiva." Just!

Este exact atât de simplu: când, deși nemulțumit de ceea ce se întâmplă în țara ta, gândești "lasă, să-l votăm pe Mazăre, căci, chiar dacă fură, ne dă și nouă câte ceva" nu faci decât să omori orice speranță că lumea va fura mai puțin și că aceia care nu țin neapărat să fure, ci au alte obiective în viață se vor implica în politică și îi vor da la o parte pe îmbătrâniții în rele. Dacă luăm aminte puțin, poate vom găsi în noi puterea de a gândi mai matur și de a rupe acest cerc vicios.

Aș dezvolta din învățăturile ambasadorului Taubman și câteva indicii pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când votăm la alegerile parlamentare: să ne informăm, să fim atenți la discursurile candidaților și să-i alegem pe cei care demonstrează o minimă decență, pe cei la care identificăm ceva idei mai răsărite, puțină coerență în obiective, ceva idealuri dincolo de interesele personale sau ale grupului din care fac parte, două-trei vorbe care să vină din convingere, și nu din discursurile mai marilor din partid, câteva dovezi ale bunei educații primite în familie și nițică bună credință.

La nevoie, când toate cele de mai sus nu se regăsesc la un loc în niciunul dintre candidați (situație care va fi, probabil, des întâlnită), mai putem tăia din pretenții, bănuiesc, numai nu de tot…