Iubirea iubirilor voastre

Vă amintiți de ultima îndrăgosteală? De mâinile transpirate ale vecinului de la etajul trei atunci când, în vacanța de primăvară dintr-a șaptea, v-a adus un buchet de zambile? Ce conta că purta aparat dentar și că avea coșuri?! Pentru cineva anume, el era cel mai frumos, cel mai simpatic amic de joacă, cauza bătăilor de aripi ale fluturilor din stomac, a momentelor când uitați să respirați, a celor în care, fără să știe mama și tata, mergeați la cinema, la porcăria aia de "Titanic", cu gașca (că doar nu ieșeați doar voi doi, singuri, singurei, pe vremea aia), chiulind, e drept, de la meditația la mate?

Sau de vremurile în care, într-o tabără din creierul munților, credeați, naiv, că l-ați găsit pe "marele El" (sau pe ea, după caz), pe "The One"? Mai țineți minte când v-ați împiedicat ultima oară pentru că el sau ea vă fixa cu privirea? Mai țineți minte când, descoperind muzica generației părinților voștri, îl ascultați până la epuizare pe Joe Dassin cu a lui "Et si tu n’existais pas?" Nu-i așa că zâmbiți atunci când în minte vă revin clipele în care râdeați ca fraierii la cele mai proaste glume? N-avea nicio importanță, erau glumele persoanei pe care voi o plăceați, o iubeați până la capătul lumii sau doar până la magazinul din colț.

Unul dintre personajele mele preferate crede că firimiturile de suflet, cântecele pentru doi și pozele, vacanțele, nopțile în care se iubeau până oboseau pentru ca apoi să o ia, din nou, de la capăt nu se duc așa, cu una, cu două, nu dispar ca și cum ai sufla într-o păpădie. El crede, de asemenea, că ea e tot ce și-a dorit vreodată. De fapt, atunci când e sincer, recunoaște că ea este mai mult decât atât. E dimineața fiecărei ore, în ceașca de cafea amară reumplută de cinci ori pe zi, țigara din care trage cu nesaț… O respiră în fiecare clipă. Nu cu același entuziasm de la început, ci cu pasiunea de a o ști atât de a lui, atât de… a nimănui altcuiva. Îi plac și pseudotalentul ei literar, bucuriile ei mărunte și fericirile mari. Și, da, mai ales ochii, zâmbetul, vocea. E ca și cum ar fi ale lui, doar că… sunt mai frumoase.

De cealaltă parte, ea, mulajul palmei lui, crede despre el că este… uau, câte ar avea ea de spus despre el. Nu și-a dorit un "El" așa cum este el. Nu și-a imaginat niciodată un "The One". I-a dărâmat fiecare credință, i-a călcat în picioare toate visele și dorințele, iubind-o nebun, egoist și bolnav, numai el.

Un tânăr îi spunea, zilele trecute, prietenei lui: "Fă, te iubesc, mânca-ți-aș! Chiar dacă ai celulită și chiar dacă nu mă place tac’tu". "Și eu te iubesc, mult, mult de tot!", îi răspundea și fata. Și erau fericiți în dragostea lor de 18 ani, crezând, poate, că este prima și ultima.

Care este, care a fost, care va fi iubirea iubirilor voastre? O să fie cu furnicături în talpă, cu genunchi care se înmoaie, cu nopți de nesomn și o sută de pachete de țigări pe zi și multă, multă ciocolată? O să fie cu funcționarul de la primărie, trecut de prima tinerețe, plictisitor și previzibil în tot ceea ce spune și face? Sau o să fie cu fostul vecin, care nu mai poartă aparat și care acum arată al dracului de bine?! Hhmmm…