Jucăm pe bani

518
4 min citire
Un sistem tâmpit de admitere în învățământul superior ridică miza bacalaureatului până la cote maxime. Pentru că nota obținută contează cel mai mult în dosarul pe care îl depun la diverse facultăți, absolvenții de liceu și părinții lor ar face orice chiar numai pentru un punct în plus. Iar cei integrați în sistemul de examinare profită.
Același beneficiu îl au și profesorii din sistemul de învățământ liceal, conștienți că o parte din viitorul elevilor este la mâna lor, prin procentul de însemnătate pe care îl are media de absolvire în cadrul aceluiași dosar de admitere.
Și nu este un secret că există elevi cu posibilități materiale, care poate nici nu dau pe la liceu, dar - prin ce metode, oare?! - au cele mai bune note, iar pentru bacalaureat sunt dispuși să dea oricât pentru a scuti niște emoții "inutile".
Mai sunt aceia mediocri, învață ei ceva, dar nu refuză posibilitatea de a copia pentru a-și optimiza șansele. Apoi loazele, puturoșii, de fapt "șmecherii" care se bazează pe copiat din surse sau de la colegi miloși. Și, în cele din urmă, "codașii", "fraierii", cei care au învățat, le merge mintea și n-au nevoie să copieze.
Cam ce valoare, reflectată în note, are munca acestora din urmă, confruntată cu posibilitățile de a trișa oferite de sistem? Și cum își pot ei controla nevoia firească de a verifica măcar un pic ceea ce le spune memoria, atunci când se poate, iar colegii lor au acces la surse? Dacă ei, cei corecți, fac vreo confuzie și greșesc, iar "șmecherii" ies din examen cu notă mai mare, deci cu șanse mai bune de a prinde o facultate cu pretenții?...
Este adevărat, ei rămân cu ce au în cap, dar sistemul nu dă doi bani pe asta, ci promovează ierarhizarea pe bază de dosar.
Se vede acum ce judecată au avut specialiștii care s-au perindat pe la ministere, se vede abilitatea dovedită pentru a crea anumitor categorii de personal didactic posibilități de a scoate, în fiecare vară, bufuri care să compenseze veniturile modeste din cursul anului… Ridicând miza, au mărit potul și-l colectează în fiecare an.
Se va vedea mai târziu ce consecințe în plan valoric, la nivelul resurselor umane ale României, are strategia de poker aplicată la sectorul vital care este educația.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde