La bancă sau la cămătar?

La bancă sau la cămătar? Unde să mergem când avem nevoie de bani? Cei mai mulți v-ar recomanda să alegeți prima variantă, din nenumărate motive. Eu unul, din proprie experiență, vă spun, cu maximă sinceritate, că nu cred să existe vreo diferență între cele două variante.
La cămătar, lucrurile sunt simple. Ai luat banul, individul îți spune de la început că la data cutare trebuie să îi dai atât. Îți convine, bine; nu vrei, pleci fără bani. A venit ziua scadentă, ai banii - ai scăpat de datorie. Nu ai banul? Pac! Un deget! Mai întârzii o lună? Pac! Încă un deget! Și tot așa până faci rost de bani sau rămâi fără degete.
Bancherul însă este mult mai pervers. Îți dă un milion, te ademenește cu o dobândă lunară de X%, însă, după ce ai semnat contractul, îți mărește dobânda de câte ori vrea mușchii lui. Te jupoaie cu zâmbetul pe buze, te stoarce lunar de din ce în ce mai mulți bani, astfel încât, la finalul creditului, dacă ajungi acolo, îi rambursezi de vreo patru, cinci ori suma împrumutată.
Pe lângă lăcomia și disperarea cu care te storc de bani, băncile dau dovadă și de o nesimțire de nedescris în relația cu clienții. Transformă contractul dintre două părți într-o sentință prin care clientul este condamnat la plata despăgubirilor (rate) și își pierde orice drept cetățenesc în relația cu banca.
Am pățit toate astea pe propria-mi piele și sunt convins că în situația mea sunt mii de constănțeni care au devenit bătaia de joc a băncilor.
Povestea e simplă. Ca orice român, împreună cu familia mea am luat de la BRD, acum doi ani, un împrumut de nevoi personale cu ipotecă, pentru a-mi construi o casă. Ni s-a calculat o rată de 24 de milioane lei vechi, o sumă decentă ținând cont că eram trei co-împrumutați. În primul an de contract nu a fost nicio problemă. Noi ne-am plătit ratele la timp, banca și-a văzut de treburile ei. Totul s-a schimbat însă radical după un an. BRD a simțit brusc nevoia să crească dobânda, rata ajungând la 31 de milioane de lei. Criza economică nu apăruse încă, așa că nu am înțeles care a fost rațiunea majorării.
Singura explicație a fost că dobânda din contractul nostru este ajustabilă oricând. Așa că ar fi fost și păcat să nu o ajusteze, dacă acolo scrie că se poate. Bineînțeles, au omis să ne informeze și pe noi că s-a mărit suma și așa am ajuns și datori pentru o lună, când doamna de la ghișeu ne-a certat că nu ne plătim ratele în întregime.
În fine, strângând cureaua și din dinți, am continuat să plătim ratele, chiar și așa, majorate. După alte trei luni, prin octombrie anul trecut, altă surpriză. Rata s-a majorat din nou, ajungând la 36 de milioane. La fel ca și prima dată, nu ne-a dat nimeni de știre din partea băncii. După discuții și lămuriri cu ofițerul de credite, care ne-a dat de înțeles că viața este de rahat, iar noi suntem în plină… viață și nu avem încotro decât să plătim, am făcut o adresă către conducerea băncii. Solicitam directorului câteva lămuriri în legătură cu motivele pentru care dobânda a fost majorată în așa hal încât rata să fie cu 50% mai mare. Bineînțeles, au trecut alte trei luni, criza economică s-a instalat comod și în țara noastră, iar la scrisoare nu am primit niciun răspuns.
Când credeam că mai rău de atât nu se poate, surprizăăăăă. Exact, ați ghicit. Au mărit din nou rata și tot fără să ne anunțe. De data asta, suma lunară datorată a ajuns la 40 de milioane. Dă-i înjurături de mamă, inflație și sfinți, nervi, supărare mare. M-am hotărât să merg direct la director pentru a obține explicații și să găsim o soluție, pentru că o majorare de la 24 la 40 de milioane nu poate fi digerată de veniturile familiei. Bineînțeles, directorul general nu ne-a putut primi și ni s-a sugerat să facem o cerere. "Tanti, am mai făcut o sesizare acum trei luni și nu s-a uitat nici dracu’ la ea!", îi comunic politicos secretarei.
Pentru că nu ne lăsam duși cu una cu două, în cele din urmă și-a făcut ceva timp pentru noi directorul adjunct, o doamnă Diana Beziris. I-am expus și ei problema, că s-a mărit cu atât, că nu am fost anunțați, că nu ni s-a răspuns la solicitarea scrisă. Mirarea se citea pe fața ei, dar s-a șters repede, întreaga problemă devenind una banală.
Deci, nu am fost anunțați dintr-o neglijență a băncii și nu ni s-a răspuns la solicitare pentru că… nu a ajuns la nimeni. Detalii asupra cărora nu zăbovește prea mult.
Cât despre partea măririi ratei, sărmanii nu au nicio vină. Banca Națională este sursa întregii ticăloșenii, ne dă de înțeles directoarea. Mai mult, aproape că se jură că ei nu au nici cea mai mică legătură cu majorările succesive, ci doar BNR a făcut și a dres și a urcat dobânda, îngânând ceva despre ROBID și ROBOR. "OK - am spus -, ați mărit rata foarte mult și acum mă aflu în incapacitatea de a o plăti. Ce facem? Trebuie să ajungem la o înțelegere, o reeșalonare care să-mi permită să plătesc în continuare creditul, ținând cont de veniturile pe care le am!", mă arăt eu încrezător. Niet! "Nu plătiți, veți fi executați silit", ne arată calea cea dreaptă doamna Beziris, recomandându-ne, încă o dată, în timp ce ne conducea spre ușă, că ar fi mai bine să scoatem banii.
Am luat legătura și cu BNR, filiala Constanța, pentru a afla dacă acuzele aduse de BRD la adresa ei sunt adevărate. Doamna director Ardelean a fost cât se poate de categorică: "Politica de dobânzi aparține exclusiv băncii respective. BNR nu are nicio legătură cu ceea ce vi se întâmplă dumneavoastră". În plus, ne-a confirmat că BRD era obligată să ne notifice privind majorarea dobânzilor.
Mai departe, concluzia o trageți dumneavoastră. Eu rămân și aștept să văd cu cât îmi vor mai crește ăștia rata. Până la urmă, cred că de un deget, două m-aș fi putut lipsi…