La granița dintre toleranță și discriminare

În ciuda faptului că tindem să subscriem principiului de "politically correctness" și prin aceasta să dăm naștere la o serie de noi denumiri și categorizări, este dezirabil să remarcăm în ce măsură această toleranță pe care ne-o asumăm - e drept, doar unii dintre noi - se regăsește în plan real. Folosirea termenului de "romi", ca etichetare pentru această etnie, nu presupune în mod absolut necesar o nouă identificare a acesteia. În interacțiunea cotidiană gradul de toleranță față de romi nu se datorează neapărat faptului că, pentru a fi politically correct, nu îi mai numim țigani. Este vorba mai degrabă despre o reie-rarhizare a valorilor, mai ales dat fiind contextul actual (trecerea de la un regim comunist, conservator și opresiv la un cadru democratic), despre o paletă mai largă de scenarii în cadrul cărora individul se redefinește în permanență din punct de vedere social.
Interesant de remarcat este și faptul că nu toți reprezentanții acestei etnii acceptă eticheta de "rom", unii dintre aceștia găsind-o ca fiind peiorativă și, mai mult decât atât, purtătoare a unui sens discriminatoriu evident. "Nu dom’ne, noi nu suntem romi, noi suntem țigani. Ce-i aia rom?!", consideră unii dintre aceștia. Statutul de inferioritate nu vine, de cele mai multe ori, din terminologia pe care majoritatea o aplică în cazul lor, ci din atitudinea reală, din suma de prejudecăți și stereotipuri pe care aceasta, uneori ca un gest reflex, o practică. În definitiv, ei își pot revendica fie numele de rromi, fie pe acela de țigani în aceeași măsură în care noi îi putem numi într-un fel sau altul. Totuși, nu trebuie ignorat un aspect esențial și anume acela că discriminarea nu este întotdeauna o urmare a prejudecăților, cât mai ales o caracteristică a contextului social. Dincolo de culoarea pielii vorbim despre natura umană, despre tipologii, temperamente, moduri în care aceștia se adaptează (sau nu) stilului de viață al majorității, al societății în care trăiesc și se exprimă.
Menționez că nu mă pronunț pentru o atitudine radicală și nu apăr pe nimeni. Îmi exprim însă profunda dezamăgire față de faptul că, din teama colectivă, din repulsia generală a societății românești față de țigani, nu facem uneori nici măcar gestul unui cuvânt. Nu este întotdeauna vorba despre xenofobie. Și nici despre discriminare. Ci despre un vechi confort, o tradițională lene de a apăra ce este mai mult al tău și mai puțin al altora. Când cinci copii de etnie romă - sau "puradei", dacă preferați așa - ne-au adresat mie și prietenei mele cele mai vulgare cuvinte și cele mai răutăcioase intenții posibile, manifestând și un soi agresiune fizică, niciunul dintre "ai noștri" nu a mimat măcar gestul vreunei forme de apărare. Nici măcar un "Stai!". Cine era să sară? Doar eram în plin centrul orașului, în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când bulevardele sunt înțesate de oameni bolnavi de febra cumpărăturilor, a cadourilor. Dar nu…Și atunci, inevitabil, mă întreb: pe cine tolerez, pe cine discriminez? Îi discriminăm pe romi și ne tolerăm pe noi, între noi? Dificilă dilemă, mai ales că mai erau câteva zile până la Crăciun și că, de obicei, evit să condamn pe cineva, chiar și în gând.
Din oricâte unghiuri aș privi problema aceasta, din oricâte perspective aș încerca să o analizez, aspectul esențial rămâne același: atâta vreme cât identitatea acestei etnii va fi impusă prin violență si va rămâne în stadiul în care sa află în acest moment, acela de respingere a oricărei forme de civilizare, vor exista diferite forme de manifestare ale discriminării, dar și a toleranței. Rămâne de văzut unde anume tragem linie între "corectitudinea politică", discriminare și toleranță. Și, mai ales, între noi și ei.

În ciuda faptului că tindem să subscriem principiului de "politically correctness" și prin aceasta să dăm naștere la o serie de noi denumiri și categorizări, este dezirabil să remarcăm în ce măsură această toleranță pe care ne-o asumăm - e drept, doar unii dintre noi - se regăsește în plan real. Folosirea termenului de "romi", ca etichetare pentru această etnie, nu presupune în mod absolut necesar o nouă identificare a acesteia. În interacțiunea cotidiană gradul de toleranță față de romi nu se datorează neapărat faptului că, pentru a fi politically correct, nu îi mai numim țigani. Este vorba mai degrabă despre o reie-rarhizare a valorilor, mai ales dat fiind contextul actual (trecerea de la un regim comunist, conservator și opresiv la un cadru democratic), despre o paletă mai largă de scenarii în cadrul cărora individul se redefinește în permanență din punct de vedere social.
Interesant de remarcat este și faptul că nu toți reprezentanții acestei etnii acceptă eticheta de "rom", unii dintre aceștia găsind-o ca fiind peiorativă și, mai mult decât atât, purtătoare a unui sens discriminatoriu evident. "Nu dom’ne, noi nu suntem romi, noi suntem țigani. Ce-i aia rom?!", consideră unii dintre aceștia. Statutul de inferioritate nu vine, de cele mai multe ori, din terminologia pe care majoritatea o aplică în cazul lor, ci din atitudinea reală, din suma de prejudecăți și stereotipuri pe care aceasta, uneori ca un gest reflex, o practică. În definitiv, ei își pot revendica fie numele de rromi, fie pe acela de țigani în aceeași măsură în care noi îi putem numi într-un fel sau altul. Totuși, nu trebuie ignorat un aspect esențial și anume acela că discriminarea nu este întotdeauna o urmare a prejudecăților, cât mai ales o caracteristică a contextului social. Dincolo de culoarea pielii vorbim despre natura umană, despre tipologii, temperamente, moduri în care aceștia se adaptează (sau nu) stilului de viață al majorității, al societății în care trăiesc și se exprimă.
Menționez că nu mă pronunț pentru o atitudine radicală și nu apăr pe nimeni. Îmi exprim însă profunda dezamăgire față de faptul că, din teama colectivă, din repulsia generală a societății românești față de țigani, nu facem uneori nici măcar gestul unui cuvânt. Nu este întotdeauna vorba despre xenofobie. Și nici despre discriminare. Ci despre un vechi confort, o tradițională lene de a apăra ce este mai mult al tău și mai puțin al altora. Când cinci copii de etnie romă - sau "puradei", dacă preferați așa - ne-au adresat mie și prietenei mele cele mai vulgare cuvinte și cele mai răutăcioase intenții posibile, manifestând și un soi agresiune fizică, niciunul dintre "ai noștri" nu a mimat măcar gestul vreunei forme de apărare. Nici măcar un "Stai!". Cine era să sară? Doar eram în plin centrul orașului, în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când bulevardele sunt înțesate de oameni bolnavi de febra cumpărăturilor, a cadourilor. Dar nu…Și atunci, inevitabil, mă întreb: pe cine tolerez, pe cine discriminez? Îi discriminăm pe romi și ne tolerăm pe noi, între noi? Dificilă dilemă, mai ales că mai erau câteva zile până la Crăciun și că, de obicei, evit să condamn pe cineva, chiar și în gând.
Din oricâte unghiuri aș privi problema aceasta, din oricâte perspective aș încerca să o analizez, aspectul esențial rămâne același: atâta vreme cât identitatea acestei etnii va fi impusă prin violență si va rămâne în stadiul în care sa află în acest moment, acela de respingere a oricărei forme de civilizare, vor exista diferite forme de manifestare ale discriminării, dar și a toleranței. Rămâne de văzut unde anume tragem linie între "corectitudinea politică", discriminare și toleranță. Și, mai ales, între noi și ei.