Legea este pentru proști

459
Proști, chiar foarte proști pot fi numiți aceia dintre agenții economici care au decis să respecte legea pe litoral, renunțând, astfel, la veniturile consistente, mare parte neimpozabile, care ar fi rezultat de pe urma activităților turistice.
Aceasta este concluzia ce se desprinde din raportul inspectorilor din Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului, Turismului și Profesiilor Liberale (mare minister, mare denumire!).
Secretarul de stat pentru turism Lucia Morariu recunoaște cu propria guriță că, dacă ar fi să se aplice legea, tot litoralul ar trebui închis, dar este de neconceput o asemenea "tragedie", așa că inspectorii umblă și ei dintr-un beach bar într-altul ca să se afle în treabă, să-și justifice salariile plătite din banii publici și să mai ciupească un frappe moca (zic frappe doar pentru că nu vreau să mă arunc în generalizări păcătoase și în afirmații nesusținute de probe, nu pentru că aș fi vreo extraterestră care nu a auzit ce șpăgi se iau și se dau).
Toate plajele, toate bărulețele de plajă, toate bazele de agrement nautic funcționează fără autorizații - zice oficialul din minister, singurele arme care le-au rămas celor puși să impună respectarea legii fiind amenzile. Sunt, de fapt, un fel de pistoale cu apă, de care nu se mai sperie nimeni, tot secretarul de stat recunoscând că nici o amendă nu a fost plătită din 2002 și până în prezent.
Și mai spune Morariu că ar fi varianta închiderii localurilor, "dar nu o să facem asta în plin sezon". Pentru ca măsura de închidere să aibă un efect cât mai devastator, să-i facă pe agenții economici să plângă de furie, eu propun să le închidă localurile de pe plajă la prima ninsoare!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2869 secunde