Limbi străine uninominale

476
3 min citire
Ioan T. Morar s-a dus în Africa și, de acolo, scrie pe blogul lui cum că a avut încântarea să afle că, în frumoasa și fascinata felie de lume, unsprezece limbi sunt declarate oficiale și alte opt considerate naționale.
Recunosc, mi se pare cel mai fascinant Turn Babel și asta așa, de la depărtare, darămite să mai și călătoresc în direcția țării ăsteia. Limbile cele mai uzitate sunt zulu, xhosa, iar pe locul trei ar fi africaans. Pe bune, chiar cred că este un loc fără seamăn, un luminiș al parado-xurilor care cuceresc, încântă și, în același timp, enervează.
Vorbim de aceeași lume în care oamenii mor de foame, subnutriți și uitați de civilizație, oameni care, într-un mod iremediabil de trist, sunt subiecte de bancuri. Îmi imaginez că toți cunosc bancurile cu somalezii sau că, măcar o dată în viață au auzit de genocidul din Rwanda.
Ceea ce însă mi se pare cu adevărat inedit este că în tabloul ăsta de paradoxuri oamenii reușesc să se înțeleagă în 11 (unsprezece!) limbi. Și m-am gândit, cu o ironie amară și nedisimulată că, din păcate (și nu din fericire) mai există o țară în lumea asta unde locuitorii par să se înțeleagă, de ani buni, în mai toate limbile pământului. Când și când mai diferă dialectul, regulile gramaticale care guvernează (prietenii "știe" că "se poate" și eșecuri și "succesuri", chiar dacă "este" oameni care nu "vor să vorbesc cu tine"), gradul de ipocrizie, nesimțirea și ignoranța. Dar, vorba unui amic de-al meu, ce problemă să fie asta?!
Acum... c-o fi bine, c-o fi rău că suntem în halul ăsta de "poligloți", cine-ar putea spune? Esențial e că ne-nțelegem. În altă ordine de idei (sau poate tocmai în spiritul aceluiași paradox), alegerea președinților la șefia consiliilor județene pe 1 iunie nu cred că va fi, și îmi pare rău să o spun, proporțională cu notorietatea partidului din care face parte candidatul.
Alta este însă discuția în ceea ce-l privește pe acesta din urmă și asta pentru că el, să spunem un "mic" baron local, dacă vorbim despre social democrați, are ceva șanse să rămână în șa tocmai datorită unei popularități de care se bucură. C-o folosi o limbă pe care doar el și ai lui o cunosc sau cine știe ce expresii nervoase și cu substrat de amenințare e treaba lui. A lui și a celorlalți fraieri care s-ar putea să-și dea votul de autoritate locală unor figuri de clovn care "mobilizează" cum știu ei mai bine, financiar și politic, partidul.
Nu spun că uninominalul n-ar fi ceva bun, din contră, mă bucur că, din luna iunie a acestui an alegătoii vor decide în mod direct omul, și nu lista. Numai că mă gândesc la faptul că, dacă la alegerile din iunie, președinți ai consiliilor județene vor ieși tot oameni care nu prea au treabă cu amărâții, cu necazurile, cu lipsurile, ci, într-un fel care ține cu totul de un "noroc" al clipei, cu finanțările nesimțit de mari și interesele personale, șansele ca la al doilea tur să iasă și primarii provenind din aceeași formațiune politică vor crește considerabil. Ceea ce, sincer vorbind, mi se pare destul de trist dacă ne gândim la PSD, partid care, deși aflat într-un zbor fără aripi, știe să se mențină totuși la nivel de județe. Să fie o limbă a stângismului, a nostalgicilor epocii de aur sau poate a mediocrelor "totalitarisme" socialiste? Sau, poate (doar poate) a celor care nu au habar că lumea nu se împarte numai între ei, universul nu se reduce doar la câștiguri și beneficii, la șampanii băute prin cluburi "nebune".
Și în România sunt oameni care chiar mor de foame, și în România există, în 2008, genocid: cel exercitat de clasa politică asupra electoratului, acel genocid al unor ticăloși care nu mai mint frumos și care nu dau nici doi bani că-și vor face campanie, pe sume sfidător de mari, exact acolo unde foamea își rupe gâtul. Cam asta este, la noi, harta limbilor vorbite: mai puțin oficiale, dar de largă circulație. Corupția, ticăloșia, nonșalanța unei beții a nesimțirii fără margini. Una peste alta, mă bucur că va intra în vigoare uninominalul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0475 secunde