Mazăre lasă dâre pe nisip

773

Articole de la același autor

Of-ul cel mare al lui Radu Mazăre - acela de a nu putea să pună mâna pe plajă - nu se stinge nici cu apa oceanului. Furios că nici în acest mandat nu și-a putut împlini visul de a se vedea primar și peste nisip, Mazăre a provocat un nou scandal zilele trecute pe subiectul "plajă". A luat alaiul de curteni și, împreună, s-au dus pe plajă în inspecție. După el, toate discotecile de pe litoral s-au ridicat cu o "șpagă" și, cu aerul unui șef de mare trib peste toată suflarea litorală, a cerut demolarea lor, uitând de Copacabana și de mizeriile de construcții de pe plaja Modern. Conform legii, primăria avea competența să dezafecteze toate construcțiile de pe plaje care nu figurează în noul plan urbanistic zonal, lucru care nu s-a întâmplat. Și, ca o paranteză, vechiul plan, propus de primărie, prevedea mult mai multe baruri și discoteci pe plajă. Și atunci, de unde atâta grijă pentru plaje? Când, printr-un simplu proces de delimitare dintre Apele Române și Primăria Constanța, trei sectoare de plajă au trecut la municipalitate?
În vreme ce pe Mazăre îl rodea soarta plajei, pe spațiul verde al stațiunii Mamaia se construia de zor cu autorizație de la primărie. Adică legal, dar nu moral. Nuuu, nu mai vreau să aud că toate terenurile au fost retrocedate, că legea l-a obligat să retrocedeze loc pe loc. În momentul în care soseau primele cereri de retrocedate la primăria Constanța, juriștii primăriei spuneau că nu se va retroceda nimic în stațiunea Mamaia, pentru că foștii proprietari și-au pierdut dreptul asupra loturilor întrucât nu au construit în termenul cerut de autoritățile acelor vremuri. Și atunci, de unde au apărut noii proprietari? Majoritatea autorizațiilor s-au emis la sfârșitul anului 2005 pe bandă rulantă, în condițiile în care un muritor de rând așteaptă luni de zile până când să semneze Mazăre.
Într-o zonă sufocată de construcții, unde turistul umblă jumătate de zi pentru a-și putea trage sufletul la umbra unui copac, unde se circulă bară la bară, iar locurile de parcare sunt insuficiente, se dau avize pentru ridicarea a noi și noi imobile. Fiecare a construit ce-a vrut și unde a vrut: de la baruri la hoteluri, de la căsuțe de vacanță la vile somptuoase.
Aceeași soartă ar fi avut-o și plajele dacă ar fi încăput pe mâna primarului. Ne-a dovedit de ce este în stare cu spațiul verde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2729 secunde