Noi cu votul, ei cu potul

Mă apucă hăhăiala la fiecare patru ani, de câte ori începe campania electorală pentru locale. Mă amuz teribil când văd cum băieții ăștia costumați la patru ace, cu trabuce (sic!) sau țigarete fine în bot și trăsnind de la o poștă a parfumuri din duty-free, deversează căldări întregi de dejecții pe gurițele lor avide (sau obișnuite deja) să se înfrupte din avutul obștesc. Peneleii dau în cap la pesedei, pesedeii se războiesc mârlănește cu foștii democrăței, toată lumea arde pe interval pe toată lumea, ce mai, măcel cu garda jos, lovituri parșive sub centurile de castitate, croșee după ureche ș.a.m.d, ș.a.m.d. Cine ar asista la șușele de pe scena politică exclusiv în anii electorali, ar crede că specimenelor cu pricina chiar li se rupe sufletul de constănțeni, chiar doresc să câștige această cursă mizerabilă după fotoliile de aleși locali pentru a-și pune priceperea în slujba contribuabilului.

Dar cine aruncă un ochi în cocina asta și în afara anilor trecuți cu harți în calendarul alegerilor poate lesne observa cum pumnii și flegmele din campanie se transformă subit în pupături pe obraji și țocuri răsunătoare pe ceilalți... obraji, cei din dos, pentru un teren în plus, pentru o participare într-un consiliu de administrație, pentru o asociere în participațiune cu administrația publică într-o benzinărie, un butic mic, acolo, ceva, să aibă și stomacul lor ce mânca.

În urmă cu ceva ani, lucram la alt ziar constănțean când mi s-a încredințat administrația publică locală ca domeniu de acoperit. Ha-ha-ha! Evident că nu puteam scrie tot ce vedeam și auzeam înainte sau după ședințele de consiliu și nu mă întrebați de ce. Dar nu pot uita în veci cum, după ședințele de consiliu local, primarul de la acea vreme urla la tâmpiții de consilieri care uitaseră să ridice labele pentru a-i trece proiectele de hotărâre. Indiferent de carnetul de partid al consilierilor în cauză. Și cum, înainte de șuetele din CLM, se puneau la cale "intervențiile" și "amendamentele" opoziției, așa, de fason, să nu zică îngrămăditul de cetățean că aleșii săi nu luptă pentru interesul public.

Drept urmare, de 1 iunie, îmi iau documentul de identitate, mă duc la secția de votare, bag ștampila la plezneală, iar după aia îmi scot băiatul la un suc - el, o bere - eu. Că tot acolo ajungem, și cu unul, și cu altul.